„Variety“ a scris in cronica de intampinare publicata in timpul Festivalului de la Berlin, unde Logan a avut premiera mondiala, ca barba lui Logan pare la inceputul filmului o incalzire pentru a intra in pielea lui Mel Gibson. De fapt, Logan e infinit mai simpatic decat Gibson, desi il regasim imbolnavit de adamantium, slabit, obosit si mizantrop.
Cum nu sunt un fan al seriei, cum nu pot spune ca am vazut toate partile si nici ca imi amintesc care cine e si ce legaturi exista intre personaje, ma limitez sa comentez doar pe marginea lui Logan. Mi-a placut, mi s-a parut o coda grava (si cu influente clasice), gandita sa incheie epopeea mutantilor, umanizandu-i pe cei mai buni dintre ei si oferindu-le in al 12-lea ceas ce le-a lipsit timp de aproape zece episoade. Ma refer la relatia in triunghi dintre Logan si parintele sau intre ghilimele Charles Xavier (Patrick Stewart), dintre Logan si fetita mutanta Laura (Dafne Keen) si cea dintre Charles Xavier si Laura. Cei trei alcatuiesc o familie careia filmul ii ofera tardiv o mica adiere de viata normala, care inseamna stat intre ai tai, mancat la masa, dormit in pat, liniste si pace in gesturi cotidiene.
Filmul e in mare parte un roadmovie si face din Logan gardianul acestei fetite mutante care la inceput pare una din fantomele din The Shining combinata cu Al Cincilea Element (din filmul lui Luc Besson), dar care isi lasa la o parte aerul de mica fiara incontrolabila pe masura ce si personajul lui Logan se inmoaie. Catalizatorul acestor reactii e batranul Xavier, cel mai telepat dintre mutanti, care cu aerul lui de bunic intelept si tenacitatea unui bunic intelept care stie ca nu mai are mult de trait, reuseste sa sustina moral calatoria celor trei pana in Dakota de Nord. Un drum de trei zile, intr-un loc improbabil numit Eden, unde Laura se va intalni cu alti copii mutanti si vor fugi pentru totdeauna de cei care vor sa-i distruga.
Pe anumite portiuni, filmul se intalneste cu un alt SF vazut anul trecut la Berlinala, dar in competitie, Midnight Special, de Jeff Nichols. Acela era un roadmovie despre un tata (Michael Shannon) care strabate America ducandu-si copilul dotat cu puteri extrasenzoriale la un punct de unde va fi preluat de cei dintr-o lume paralela care pare sa fie lumea careia copilul ii apartine. Nu-mi e clar care e oul si care gaina, daca ideea exista in universul Marvel de unde a preluat-o Nichols sau s-a intamplat invers. In orice caz, Logan o foloseste partial, ca structura peste care se definitiveaza portretul final al eroului, odata ce acesta isi da voie sa simta chestii omenesti. Aparitia fetitei il implineste pe Logan si ii da intr-un fel viata taman la spartul targului, iar alaiul de mici mutanti, fiecare cu talentul lui, incheie in nota optimista epopeea, in anul de gratie 2029, cand mutantii sunt pe cale de disparitie. Cu un asa final intredeschis, chiar daca Logan nu va mai aparea, epopeea tot va continua. Cred ca fanilor le merge la inima finalul care citeaza din westernul Shane (1953, de George Stevens) si care pune un capac liric peste existenta lui Logan. Dar tocmai citatul din Shane poate fi schepsisul. Acolo, eroul principal pleca ranit pe calul lui, dar nu stiai daca urma sa moara sau supravietuia ca sa revina intr-o buna zi in sat.
Logan, de James Mangold. Cu: Hugh Jackman, Patrick Stewart, Richard E. Grant, Boyd Holbrook, Stephen Merchant, Dafne Keen