La prima vedere, anul 2007 nu a schimbat prea mult situatia. Dimpotriva, politicienii se dau in stamba cu asupra de masura, au devenit si mai galagiosi, sint si mai usor de identificat cu niste personaje de desene animate. Asa mi-am spus si eu o vreme, pina am inceput sa scriu pentru noile episoade. Moment in care, alaturi de Florin Lazarescu, colegul meu de „Supliment” si de scenarii, ne-am trezit in fata unei probleme: umorul nostru voluntar era depasit de umorul involuntar al realitatii. N-aveam decit sa preluam, adica, citate intregi, situatii intregi din lumea politica reala, iar comicul devenea demential. Nu mai puteam sa inventam mare lucru. A trebuit sa apelam la resurse serioase de umor si de timp, mult mai mari decit in anii trecuti, pentru a putea tese povesti spumoase care sa trimita la realitate, dar sa nu o copieze pur si simplu.
M-am folosit de exemplul propriu, desi nu-mi place in genere s-o fac, pentru ca datorita acestei situatii am putut observa mai obiectiv, aplicat, cit de hilara a devenit clasa politica, in totalitatea ei. Romania anului 2007 face ea insasi o satira la politica adevarata din Uniunea Europeana, politicienii nostri sint, in sine, niste personaje care joaca rol de politicieni reali, iar situatiile pe care le creeaza parodiaza, pur si simplu, situatii din Caragiale sau din alti maestri ai comediei cu implicatii sociale.
Exemple pot fi date cu sutele, o inventariere a lor ar ocupa mult prea mult spatiu. Dar daca e sa ne referim la momentele zilei, cel putin la ale zilei in care scriu acest articol, cum sa nu rizi, in hohote, urmarind sceneta aproape incredibila in care au jucat, marti, 27 februarie, cu ocazia bilantului Ministerului Administratiei si Internelor, presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu-Tariceanu? Secondati de ministrul Vasile Blaga (derutat, nauc, aflat cumva in postura Cetateanului Turmentat, intrebindu-se parca: si eu cu cine votez?), presedintele si premierul, reprezentind acolo cele mai importante doua institutii ale administratiei romanesti, au refuzat sa-si vorbeasca, imbufnati. Iar cind cele doua institutii au fost nevoite totusi sa-si comunice cineva, institutia prezidentiala, aflata la mijloc intre ministrul Blaga (la stinga) si premierul Tariceanu (la dreapta), s-a aplecat la urechea din stinga, a soptit ceva, iar bietul domn Blaga s-a simtit dator sa-i transmita premierului, prin spatele presedintelui, vorbele acestuia. La teatru, spectatorii ar fi izbucnit in hohote, aplaudind imaginatia dramaturgului. In sediul M.A.I., pot sa-mi inchipui ca politistii si-au retinut hohotele pentru acasa. Ei erau constienti ca e vorba totusi de un cadru oficial.
In toata aceasta comedie generalizata, care ne bine-dispune, e adevarat, apare insa si un fapt ingrijorator. Anume ca intreaga societate romaneasca nu pare a avea nevoie de piine si circ. Romanii se multumesc doar cu circ, se hranesc cu circ. Caci cele mai importante institutii ale statului sint prea ocupate de a performa pe aceasta scena de spectacol pentru a mai urmari si evolutia piinii. Divertismentul ne pasioneaza atit de mult, incit sintem dispusi sa iertam, in rest, orice.
In aceste conditii, fireste, votul uninominal e de bun augur. Pentru urmatoarea legislatura, am putea vota numai profesionisti ai comediei. Daca amatorii de azi ne tin in priza atit de bine, atunci de ce n-am da tara pe miinile adevaratilor profesionisti: grupuri de umor, actori, realizatori, producatori? Macar atunci am sti, cu siguranta, ca sintagma aleasa de Ministerul de Externe pentru a defini Romania, multdiscutatul fabulospirit, inseamna spirit de fabulatie. Pentru ca a fabula este egal cu a inventa, a minti, a exagera, dar acopera si sensul de a satiriza, a parodia. Lucruri care, se pare, ne multumesc pe deplin.