La opt ani, spuneam pe de rost intr-o clipita toate capitalele tarilor sud-americane, de la Bogota la Caracas, iar despre Wellington, capitala Noii Zeelande, tara mica si bogata de la Antipozi, stiam ca are un superb stadion de rugby, unde selectionata „All Blacks” zdrobea in bataie echipele tarilor din „Turneul celor 5 natiuni”, pe care si Romania, pe atunci, le mai batea pe stadionul Giulesti si dadea mari sperante suporterilor romani de a fi primita in elita mondiala a rugby-ului. Acum, din pacate, situatia s-a schimbat. Romania a „luat-o pe cocoasa” rusinos, acasa, pe terenul din Parcul Copilului, in fata unui public format din citiva angajati ai federatiei, nevestele si fratii jucatorilor, plus doi-trei reporteri de serviciu, de la selectionata Georgiei, care are mai putin de o suta de jucatori legitimati… Rugby-ul este un sport nobil si cu fair-play care nu atrage miliardarii nostri mitocani, primitivi si cu colti de aur scump pentru scurmat pamintul…
La doisprezece ani am invatat de la profesorul de geografie primele notiuni de cartografiere, despre latitudini si longitudini, despre cimpul magnetic planetar si despre miscarea de rotatie in jurul axei sale pe care noi, oamenii, o simtim prin alternanta zilelor si noptilor. Cind am aflat de noptile si zilele de jumatate de an de la cercul polar, de aureole boreale si alte fenomene atmosferice, am avut revelatia faptului ca hartile cu tari nu reprezinta altceva decit o realitate politica trecatoare (era perioada cind am inceput sa cumpar de la anticariat reviste si carti interbelice), pe cind Pamintul era o realitate fizica neschimbatoare. Cind am invatat la geografie despre raza Pamintului (6.370km) si cam de cite ori este mai mare decit Luna, satelitul natural, si de cite ori este mai mic decit Soarele, in jurul caruia se invirte, acasa, pe masa din bucatarie, am pus o boaba de mazare si un pepene (mai tineti minte comparatia din manual) pentru a aprecia cu ochii mei cum e cu raportul dintre planeta noastra si steaua care ne lumineaza. Poate de atunci am o apreciere pentru ceea ce semnifica miile, milioanele si miliardele…
Hartile mele subiective s-au digitalizat
Ca student la Arte, hartile au devenit pentru mine o proiectie fizica si socio-politica a lumii. Imi amintesc de lucrarea unui artist care la inceputul anilor ’90 a realizat o instalatie politica cu un plan utopic de modernizare a Albaniei. De fapt, artistul a creat din nisip, pamint si cartoane o harta a acestei tari de dimensiunile unei sali de sport, in care puteai pasi peste riuri, sari peste un munte sau acoperi cu palmele sau cu batista monumentul lui Enver Hodja din Tirana.
De aproape un an, de cind am descoperit Google Earth, nu mai contenesc sa zoom-ez prin cotloane si sa mai descopar cite ceva. Hartile mele subiective s-au digitalizat si, in lupta cu rezolutiile si cu pixelii, imi consum explozia de seara din minte cu mina dreapta pe mouse si cu ochii atintiti pe ecran (totul pare OK, e frumos sa vezi siluetele oamenilor ce se plimba pe Wall Street sau in jurul Turnului Eiffel, doar ca, daca vrei sa mai observi ce miscari mai sint prin Basra, Bagdad sau Guantanamo, vei vedea doar zone bej…).