Componenta trupei se tot schimba si expresia pe care o foloseau pentru cei
care plecau era „Norman bailed out”. Cind s-a pus pentru prima data problema sa
cinte in public, au considerat ca plecarea unor membri este reprezentativa
pentru ei, asa ca s-au lansat cu numele Norman Bailer. Trecerea la numele The
Faint este legata de renuntarea la chitara in favoarea sintetizatorului.
Pentru cel mai recent album, Wet from Birth (2004), Todd Baechle, vocalistul
si unul dintre fondatorii trupei, a povestit ca formatia a inchiriat un depozit
„plin de uscatoare si masini de spalat ca sa avem un loc in care sa scriem
cintece, sa repetam si sa filmam pentru spectacolele noastre. Ne-am intilnit
acolo in fiecare zi a saptaminii ca niste functionari la oficiu. Locului i-am si
spus «orificiul» si am dat cateva petreceri de cite ori programul era prea
monoton”.
Nici noul nume, The Faint, nu are o semnificatie anume, unul dintre membri
insistind asupra faptului ca „poate este vorba despre ambiguitatea cuvintului”,
o muzica in acelasi timp „vaga si foarte vizuala”.
Ceea ce te surprinde de la primele acorduri din Agenda Suicide sau Erection
si chiar in cazul pieselor elaborate, lente, cum este Ballad of a Paralyzed
Citizen este senzatia de injectii cu energie. Latenta sau explicita, energia
celor de la The Faint este aruncata, retinuta, modulata cu lejeritatea
glam-rockului de altadata.
Fara versuri, muzica The Faint nu e completa. Jucindu-se cu formule mai mult
sau mai putin coerente, textele lor ajung la alaturari surprinzatoare de
expresii cinice si sintagme delicate: „Trebuia sa observ frumusetea/ Nu cit a
durut/ Ud ca o cireasa/ in baia de singe a nasterii//” (Birth) sau „cind ma asez
sa mor, lucrurile care-mi trec prin cap/ sint daca am pierdut timpul, cred ca
da/ am muncit pe viata// nu vrem decit casutele dragute/ munca noastra face
casutele dragute//” (Agenda Suicide).
Aparent e usor sa-ti faci o impresie despre cum suna The Faint. Pentru
inceput, vocea din distorsionarile electronice intra in ritmul unei baterii care
este cind old school heavy metal, cind disco: „nu accepta ca iti e rau/ lasa-ti
corpul sa-si revina/ senzatia de lesin pe care o ai/ nu e ceva permanent// nu
cumpara greata de la tv,/ tu vrei sanatate, ei vor taxa lor/ vezi reclamele si
incepi sa te gindesti/ simt ca incepe//”.
In realitate e un pic mai complicat. Asculti si brusc te trezesti cu un
violoncel care face armonii grave printre acorduri electronice (Ballad of a
Paralyzed Citizen). Si acesta nu este decit inceputul. Intr-o piesa The Faint se
intimpla mereu ceva. Mereu altceva.
Tot Todd e autorul celei mai simple descrieri a trupei: „Ascultati: sintem o
trupa care cinta si foloseste sintetizatoare intr-un context rock”. Atit.