Lansarea portalului va avea loc pe 3 iulie, cind 50 de filme produse in perioada 1898-1970 si subtitrate in cinci limbi (engleza, franceza, spaniola, italiana si germana) vor putea fi vizionate pe www.europafilmtreasures.eu. Printre institutiile care participa la acest proiect se numara British Film Institute, Museo Nazionale del Cinema din Torino, Filmoteca Espanola din Madrid, Arhivele de Film din Praga, GosFilmoFond din Moscova, Cinemateca Franceza sau Svenska Filminstitutet din Stockholm.
Salvate de la uitare si reconditionate, peliculele ilustreaza o varietate de genuri: western, comedie, SF, animatie, reclame, reportaje, stiri sau film erotic. Desi nu vor putea fi descarcate, cei interesati le pot viziona gratis online. Pina la sfirsitul anului, se preconizeaza ca cinemateca va reuni o suta de titluri, iar pina in 2012 numarul filmelor va ajunge la 500.
Filmele nu exista decit in privirea celor care le urmaresc. Trebuie sa facem aceste pelicule accesibile cu ajutorul internetului”, considera Serge Bromberg, fondatorul companiei de restaurare Lobster Films si creatorul Europa Film Treasures. „Site-ul isi propune sa valorifice efortul pe care il fac arhivele europene pentru a proteja patrimoniul cinematografic. Fara ajutorul lor, toate aceste minunate filme ar fi pierdute pentru totdeauna.”
Martin Koerber, de la Deutsche Kinematek (Berlin), sustine aceasta initiativa: „Pe ,a href=”http://www.youtube.com”>YouTube putem sa gasim foarte usor o multime de filme piratate. Trebuie sa facem in asa fel incit peliculele noastre sa fie disponibile pe internet in deplina legalitate. Nu putem ignora internetul. Daca cinematecile nu vor reusi sa trezeasca interesul unui nou public, vor disparea”.