Instalatiile lui Mark Manders sint fragmente si reconstructii ale universului imaginar-oniric al lumii sale interioare. Spre deosebire de „batrinii suprarealisti” de acum optzeci de ani, carora subconstientul le dicta formele si atitudinile artistice, lucrarile olandezului trec prin filtrul gindirii si sufera un complicat proces de reificare. Investigindu-si gindurile, el deseneaza in prima etapa ceea ce a vazut in fata ochilor. Apoi imaginea este supusa unei analize prin care este contextualizata in cadrul seriilor sale de desene, pentru ca in final ele sa constituie planul arhitectural al contructiei artistice in forma de instalatie. Rezultatul este unul precis, cu fragmente definite in detaliu si care formeaza o constructie asemanatoare unei cladiri.
Totul vopsit in obsedanta culoare neagra
Asocierile si semnificatiile elementelor instalatiei sint extrem de diverse si reprezinta o cartografie a interioritatii. Manders spunea intr-un interviu ca ceea ce il intereseaza in special este momentul in care diferenta dintre gindire si obiectele gindurilor dispare. Atunci, spunea el, obiectele precise ii directioneaza ratiunea artistica.
Ce am vazut in instalatia lui Manders de la „Documenta 11”? O sala in care s-a construit, in fata peretilor, un zid de caramida alba, pe care stau de mina doua personaje feminine diforme, o forma spatiala de mari dimensiuni ce te duce cu gindul la o centrala termica, doi sobolani supradimensionati ce adulmeca un sistem de tevi cu un desen extrem de expresiv, o mega-chiuveta metafizica din care curge un fir subtire de apa, toate vopsite intr-o obsedanta culoare neagra, ce dadea si mai multa precizie formelor spatiale ca proiectii ale gindurilor artistului…