„Este primul premiu pe care-l iau pentru scenariu si ma onoreaza foarte tare. Nefiind scenarist la baza, imi da si mai multa incredere in mine. Chiar daca nu este un love-story clasic, filmul vorbeste despre dragoste si ma bucur ca aceasta poveste a fost apreciata de un juriu international format din profesionisti”, a declarat regizorul si scenaristul filmului, Adrian Sitaru.
Anamaria Marinca, prezenta la festival in calitate de membru al juriului, i-a oferit premiul tinarului regizor roman.
„Colegii mei s-au plins de cele 10 minute de ameteala, provocate de miscarile camerei de la inceputul filmului, dupa care si-au marturisit fascinatia pentru restul povestii. Cu siguranta a fost cel mai original si mai controversat film din competitie”, a declarat actrita.
In Romania, „Pescuit Sportiv” poate fi vazut in cinematografele Hollywood Multiplex, Movieplex, Cityplex, The Light si Cinema Victoria-Cluj.