Mai important decit orice insa, fiecare personaj are o experienta proprie a dragostei, aproximind moduri spectaculoase de a iubi: Pavel Anicet se afla in situatia de a se indragosti de doua femei in acelasi timp, David Dragu se indirjeste sa-si pastreze virginitatea ca un exercitiu de vointa, cutare este playboy, altul e pur si simplu un taran sanatos, in vreme ce un altul recurge la viol ca sa-si stimuleze singele fierbinte pentru o inclestare armata in maquis-ul de pe Calea Grivitei.
Cel mai urgisit personaj din roman este Valeria Dobridor, sotia biologului Octav Dobridor. Femeie de putine resurse afective, ea ii face un copil sotului ei, apoi incepe sa-l insele cu barbati care, crede ea, i-ar putea reda tineretea pierduta prin mariaj. Descoperita de sot, e parasita. Un amic care vine s-o ajute cu acomodarea intr-un nou apartament profita de ocazie si o violeaza. Astfel, destinul doamnei Dobridor ramine, pina la capat, unul erotic: mai intii prin libera optiune, apoi prin jocul crud al intimplarii. Dar, asa cum doamna Dobridor are o rea relatie cu dragostea, pe care n-o intelege si care-i vine de hac pina la urma, ea e caracterizata si de o magnifica repulsie fata de literatura, inexplicabila la o absolventa de Filologie:
„Jac a sedus-o fara curte, fara sentimente, fara declaratii de dragoste. M-am saturat pina in git de vorbarie, si-a spus, ca o scuza, dupa cea dintii vizita la Jac. Barbatii care vorbesc, si vorbesc, si declara, si afirma, si se incinta cu sunete – si nu fac niciodata nimic, absolut nimic. D-na Dobridor pierduse de mult admiratia pentru barbatii care vorbesc frumos si pentru literatura barbatilor. S-a desteptat intr-o zi cu o silnica scirba de literatura, de romane, de orice carte scrisa. Nu mai citeste acum decit ziarele de dimineata si «Rampa». Priveste obosita, dispretuitoare, pe oricine vorbeste si scrie ca sa afirme ceva, ceva adevarat sau frumos. La ce bun? La ce atita osteneala? Acelasi si acelasi lucru; orice s-ar discuta, orice s-ar scrie. s…t Rasfoia dispretuitoare orice carte i-ar fi cazut in mina; pagini si pagini scrise, transcrise, tiparite. La ce bun? Intrucit ajuta sa intelegi, sa ghicesti viata, sa o suporti? Vorbe si prostii imaginate…”.
Pina la urma, mistica „vietii”, proclamata prin dispretul fata de cultura, ii va veni de hac simpaticei doamne Dobridor. Partitura ei patetica se incheie repede si elocvent. Lipsa de intelegere a culturii inseamna aparitia dezastrului in viata personala. Femeia isi limiteaza destinul ca simpla fiinta senzuala (cu ironie, naratorul arata ca „senzualitatea” o scosese doamna Dobridor din D’Anunzio). Or, iata ca senzualitatea aceasta mediocra, necultivata, revarsata intimplator, se intoarce impotriva ei. Sa fie o simpla intimplare?