Dar la noi? Ce simte cititorul vazind abundenta de titluri disponibile pe raft? Bucurie ca are de unde alege, necaz ca nu-i ajung banutii pentru cite carti ar vrea sa cumpere. Ce simte editorul? O unda de speranta, dupa aproape un an de obstacole institutionale si dificultati financiare. Care e starea de spirit a autorului? Buna, in cazul celor citiva scriitori de succes, la care se fac cozi pentru autografe; mizerabila, la cei pe care ii cunoaste numai vecinul de palier. Care e, in fine, starea de spirit a criticului literar?
A mea, poate si a altora, este uneori albastra. Din motive intemeiate, care tin de insasi metodologia unei meserii pentru care crezi ca ai vocatie. Respectul acestei profesii implica, dincolo de nuantele fiecarei individualitati critice, citeva puncte esentiale, impartasite prin acord tacit. Unu, sa citesti o carte inainte de a scrie o cronica despre ea. Doi, sa nu minti cititorul laudind o manufactura lamentabila si demolind o opera importanta. Trei, sa nu faci servicii de presa, de promo, de reciprocitate avantajoasa pecuniar. Patru, sa nu furi din munca altuia, aratindu-te original acolo unde nu e cazul. Cinci, sa nu calomniezi, sa nu denigrezi, sa nu lansezi atacuri la persoana, sa nu-ti ridici, „polemic”, poalele-n cap. Sase, sa fii curios, neblazat, atent la cei ce vin in spatiul literar. Sapte, sa nu crezi ca literatura incepe si se termina cu acestia, dimpreuna cu tine. Opt, sa admiti ca poti gresi, recunoscind, onest, cind ai facut-o. Noua, sa te bucuri cind citesti o carte buna a unui adversar de idei. Zece, sa iubesti literatura.
N-o sa va intreb la citi dintre criticii de azi, de ieri si de miine vedeti bifate aceste minime obligatii profesionale. Cititorii nostri, in pofida celor care vor sa-i arondeze subculturii, sint suficient de cultivati si inteligenti pentru a-si face propriile optiuni si selectii. Ce mi se pare cu adevarat ingrijorator este ca valul urias, veritabilul tsunami de tiparituri, nu intilneste inca, pe toata intinderea sa, acel filtru axiologic pe care si epoca interbelica, si cea postbelica au reusit sa si-l creeze. Apar, din loc in loc, rupturi in plasa critica, prin care se strecoara tot felul de performeri ai grafomaniei, genii neintelese, talente orbitoare pe scara blocului lor. In fiecare zi aflam de evenimente iesite din comun, a caror combustie dureaza pina in dimineata urmatoare, cind inregistram un nou eveniment de proportii. La aproape fiecare lansare de carte, auzim ca autorul de fata este printre cei mai importanti scriitori romani, ba chiar cel mai important; ba nu, singurul important…
Dupa atitia ani de la Revolutia ce a rupt mina lunga a cenzurii, cred ca ar fi timpul sa intelegem (scriitori si critici, editori si cititori) ca libertatea in care avem norocul sa traim merita, din partea noastra, tot ce e mai bun; iar nu porcarii scrise si tiparite, mizerii cu staif, comert si evenimente de doi bani, carti mediocre intimpinate sarbatoreste, mari scriitori acoperiti cu noroi.