Asa trebuie sa fi gindit si consilierii de imagine ai presedintelui Traian Basescu, care au calculat rapid ca pierderile produse prin plecarile in Bulgaria sau la fript mici sint minore fata de imensitatea de telespectatori traditionalisti, gata sa inghita in fata micului ecran sarmalele de Paste la un loc cu sarmaua electorala pe care numai un presedinte jucator adevarat stie s-o gateasca. Prin urmare, ziua prepascala, dar si cele pe deplin pascale ne-au oferit imagini care ar fi comice, daca n-ar trada o disperare patetica din partea lui Traian Basescu de a se viri cu forta intr-o baie imensa de telespectatori odihniti si, astfel, mai dispusi sa inghita ipocrizii prezidentiale cu efect de masa.
Pastele 2007 a oferit, probabil, cea mai grotesca imagine a unui presedinte roman dintotdeauna. Si, mai ales, una care dovedeste, fara urma de indoiala, ca Traian Basescu a ajuns in fine la nivelul in care, considerindu-se genial, ne trateaza pe toti ceilalti drept prostii-prostilor, dispretuindu-ne prin gesturile lui teatrale. Traian Basescu a mai dovedit o data, acum cu o claritate si o eficienta dezarmante, ca a fi jucator inseamna pentru domnia sa a juca intr-un film jalnic, pentru niste spectatori pe care-i crede la fel de jalnici.
La inceput, a fost supermarketul. In care Traian Basescu si-a pus masca de om obisnuit & popular si a intrat ca un „cetatean de rind” pentru a cumpara apa minerala si servetele. Intimplarea intimplarilor a facut insa ca la exact aceeasi ora in supermarketul respectiv sa fi iesit la cumparaturi pascale toti reporterii si operatorii de la toate televiziunile noastre. Asa ca oamenii l-au surprins din toate unghiurile pe cinstitul si popularul presedinte, care, agasat, din cind in cind a mai si facut fite, cum ca nu-i place sa fie filmat. Cireasa de pe tort? O doamna aflata la fel de intimplator prin zona care, si mai intimplator, a inceput sa-si verse ura fata de Tariceanu. Moment in care presedintele, pios in preziua pascala, a raspuns ceva de genul: „Nu, doamna, Tariceanu nu-i un ticalos! Macar de Paste sa-l lasam in pace”. Si oamenii din fata televizoarelor au lasat jos sarmaua pe care o duceau la gura, au lacrimat duios si au constatat ca avem in fruntea tarii un mare crestin.
Apoi a fost meciul Steaua-Dinamo. Nu va ginditi cumva ca Traian Basescu a mers acolo cu familia pentru ca meciul acesta are o audienta uriasa. Nici vorba. Dumnealui e un mare microbist – si a ales sa stea alaturi de microbisti la tribuna a doua. Stelist din fire, domnul Basescu aproape ca n-a vrut, la iesire, sa stea de vorba cu televiziunile care-i cautau de zor, din nou, toate unghiurile. Iar asta pentru ca, Steaua fiind invinsa, show-ul pe care-l putea da nu mai avea valoarea pe care ar fi avut-o la victorie. Totusi, pentru ca-i un presedinte popular, a spus citeva cuvinte calde pentru poporul stelist, care popor, se stie, e mai mare decit poporul dinamovist si rapidist la un loc. Apoi a plecat.
A plecat la Inviere. Ca orice alt om, fireste. Dupa care s-a dus la culcare. Nestiind inca ce va face a doua zi. Iluminat peste noapte, a doua zi s-a dus intr-o vizita privata, pe banii bugetului, la Sibiu. Intimplator. Nu, sa nu va inchipuiti cumva ca a ales Sibiul pentru ca, fiind co-capitala culturala europeana, domnul Basescu stia ca acolo se afla, non-stop, corespondenti ai tuturor televiziunilor centrale, pregatiti oricind sa puna mina pe microfoane. Da’ de unde! Dimpotriva, presedintele s-a plins chiar ca nu-si poate face si el, ca tot omul, un Paste linistit, cu sarmaua in furculita si cu vinul in cealalta mina. Sigur, ar fi putut sa-si gaseasca atit de dorita liniste, alegind fie sa stea in fata televizorului acasa, fie sa mearga la un gratar cu mici in creierii muntilor, fie – de ce nu? – in Bulgaria. Dar domnul Basescu a fost iluminat peste noapte si i s-a facut drag de Sibiu, ce sa-i faci? Vocile sint de vina. Vocile de la Cotroceni, fireste.
In toata aceasta mascarada, un lucru merita remarcat: traditia se pastreaza. Pe vremuri, presedintele nu putea sa aiba un 23 August ca lumea, trebuia sa iasa si sa dea din mina catre popor. Acum, numai data s-a schimbat. Fluturarea miinii catre popor in zi de sarbatoare a ramas aceeasi. Chiar daca ea se produce in supermarket, pe stadion, la biserica ori din capitala culturala a unei Europe in care cu cinste am intrat.