Pasiunea autenticitatii este una nobila. O ambitie istorica a omului este aceea de a se cunoaste integral si definitiv prin analiza de sine, prin investigatie autoscopica in cautarea unui eu neinstrainat. Prozatorii interbelici au avertizat asupra pericolelor automistificarii, asupra motivatiilor inventate ale celor mai „naturale” sentimente. Cu atit mai pretioasa este dorinta de a se cunoaste a celui constient de pericolele hybris-ului. Autenticitatea este un deziderat eroic, de fapt.
In schimb, autenticismul este o chestie strict literara. El se consuma in interiorul textului, fara sa comunice aproape deloc in afara. De unde marea banalitate care zice ca „autenticitatea” este un simplu efect de lectura, ce nu angajeaza decit nivelul stilistic, fara sa garanteze o comunicare mai „adevarata”. Impresia autenticitatii poate fi obtinuta fie printr-o consemnare cu totul inculta, fie printr-o perfecta mimare a sinceritatii consemnarii. Insa diaristi absolut ignoranti, neatinsi de nici o adiere de instructie literara, de nici o veleitate de autorlic, e imposibil sa mai gasesti astazi. Instructia publica a compromis idealul de perfecta incultura al autenticismului. Asa incit, in lipsa documentelor apartinind unor maimute, scrise fara nadejdea de a fi vreodata citite, va trebui sa ne multumim cu autenticitatea fabricata a scriitorilor experti.
Autentic scrie mai degraba tehnicianul rutinat al textului decit adolescenta sprintara care si-a tras blog. Mai degraba Marius Ianus decit, sa zicem, „Gina15”. Problema apare atunci cind Ianus vrea sa fie citit la fel ca „Gina15”, cu aceeasi incredere deplina in sinceritatea autorului, atunci cind prefera sa-i citesti textele ca pe un blog, si nu ca pe o scriere literara. Cita vreme genul acesta de punere in pagina ramine o tehnica artistica, totul e ok. Cind insa el antreneaza o mistica a Internetului care „transforma” poezia, s-ar putea ca totul sa nu mai fie in regula.
Exista ceva fundamental nou in poezia influentata de „noile media”? Nu s-ar zice. Dupa poezia-pagina de jurnal si mai recenta poezie-apel telefonic, devine cumva fireasca aparitia poeziei-conversatie pe messenger. Impresia de autenticitate revine cu putere, intarita de ortografia aproximativa si de perisabilitatea mesajelor de pe Net. Nici in ordine estetica nu se schimba nimic, doar categoria comicului fiind ceva mai solicitata (vezi emoticoanele). Iar imaginea poetului insingurat la masa sa de brad are un modern avatar in aceea a solitarului navigator pe valurile Internetului, in cautarea unui suflet care sa-l asculte si sa-l inteleaga. Si atunci?
Autenticitatea este, se pare, destul de bine conectata la Internet. Ramine ca si poezia sa-i calce pe urme.
Rubrica sustinuta de Doris Mironescu va reveni in paginile revistei in luna octombrie.