Ii putem reprosa lui Mel Gibson violenta excesiva? Ar fi trebuit el sa indulceasca hapul astfel incit filmul sa poata fi urmarit cu delectare de catre Andrei Plesu si copiii sub 15 ani? E limpede ca fata de Isus din Nazareth, filmul rulat pina la saturatie al lui Zeffirelli, noua pelicula pune accentele diferit. Nu pe nimbul lui Isus, pe lumina dumnezeirii lui, pe transcendentul intruchipat si intrupat. Nu pe fiul Domnului, ci pe fiul omului: faptura de carne si singe care trece, sub ochii nostri, prin chinurile iadului pamintean. In pelicula lui Zeffirelli, actorul care-l juca pe Isus, Robert Powell, avea in ochi o lumina ce iesea pentru a inunda intregul cadru. Cel din Patimile lui Cristos, James Caviezel, e in schimb infatisat in doua registre: unul cald, familial si familiar (scenele cu Maria si cele cu ucenicii), si altul progresiv-inspaimintator, de tortura expusa detaliat.
Am intors si eu privirea, in citeva momente ale filmului. Dar insistenta regizorului pe aceste detalii crude nu mi se pare defel un semn de prostie singeroasa. Nici nu cred ca el a mizat pe carnea sfisiata a lui Isus din ratiuni comerciale, cum s-au grabit sa-l acuze critici edificati asupra filmului inca inainte de a-l vedea. Rastignirea nu este inventia lui Mel Gibson, iar parcursul halucinant al Mintuitorului nu e o fabulatie pe care sa i-o atribuim. Supraexpunerea ne poate oripila, dar exact acest lucru vrea sa-l transmita regizorul: ca exista suferinte atroce, de la care intoarcem ochii, dar pe care Unul dintre noi le-a indurat. Daca ar fi scaldat intreaga istorie intr-o lumina dulce sau daca ar fi plasat-o la o distanta convenabila, ne-am fi imaginat, doar, patimile lui Isus. Asa, le vedem „direct”, fara nici un fel de filtru, la scara de 1/1. Abstractiunea lasa loc concretetii. Nu spunea tot Andrei Plesu, cu alte ocazii, ca nu-i putem judeca pe cei trecuti prin inchisorile comuniste cita vreme n-am rezistat noi insine la proba smulgerii unghiilor? Prin aceasta proba, extinsa diabolic pina dincolo de capacitatea omeneasca de a indura, trece Isus, tradat de Iuda, vinat de farisei, scuipat de evrei, lovit cumplit de romani. Si pindit, mereu, de un memorabil Diavol ce incearca sa-l atraga de partea Raului.
Cele citeva imperfectiuni ale filmului sint datorate tocmai stilizarii retorice in care mai cade Mel Gibson. Prea multi dintre cei care-l lovesc pe Isus sint creaturi hide, monstri cu fata umana, estropiati purtindu-si defectele la vedere. Mai expresiv mi se pare personajul care-l joaca pe tilharul batjocoritor de pe Cruce. El e intreg si „normal” sub aspect fizic; ceea ce face diferenta este energia lui pingaritoare, rautatea care-l iriga pina-n ultima clipa.
Un film ce trebuie vazut cu ochii larg deschisi.