Intr-un sens cu totul diferit, Sontag asociaza banalitatea cu descoperirea semantica ionesciana. Poezia banalitatii este punctul forte al creatiei unui dramaturg controversat si total neinteles la inceput. Ionesco a mutat pe scena conventionalismul cotidian brutal, saltat intr-o fantazie cinica ce frizeaza, de la un punct incolo, dementa. In realitate, antipsihologismul pe care l-a sustinut febril Ionesco a devenit marca unui limbaj de o ineptie inventiva care nu putea fi speculata decit daca era stoarsa din exterior: „Ceea ce a facut Ionesco – si nu e putin lucru – a fost sa aproprieze pentru teatru una dintre marile descoperiri ale poeziei moderne: faptul ca orice limbaj poate fi privit din afara, din perspectiva unui strain. Ionesco a dezvaluit resursele dramatice ale unei asemenea atitudini, de mult cunoscuta, dar pina atunci limitata doar la poezia moderna” (Susan Sontag).
Prin acest tip de focalizare, Ionesco reuseste ceea ce isi dorea, poate, cel mai mult: sa surprinda si sa se surprinda, sa tina in priza uimirea. Aceasta continua perplexitate e esenta teatralitatii dramaturgului, care spunea intr-un interviu cu Claude Bonnefoy (Intre viata si vis, Bucuresti, Humanitas, 1996) ca uluitor este ca oamenii reusesc, intr-un final, sa se inteleaga. Ei bine, resortul normalitatii in jucarea textelor lui Ionesco salveaza de la o supralicitare inadecvata.
Ionesco omoara cliseul prin resuscitarea lui dramatica
Pe firesc pedaleaza si spectacolul Ionesco – Cinci piese scurte, in regia lui Alexandru Dabija, de la Teatrul Odeon, spectacol cu o excelenta unitate de interpretare (Dorina Lazar, Oana Stefanescu, Antoaneta Zaharia, Ionel Mihailescu, Gelu Nitu, Niculae Urs, Pavel Bartos). Carnea dialogurilor nu e nici o secunda alterata de detalii artificial congelate. Dimpotriva, simplitatea absoluta, asezarea comoda in situatie sint in centrul tuturor scheciurilor. Neasteptatul vine din felul in care sint conduse momentele. Un tip si o tipa se intilnesc la un moment dat intimplator si dialogul lor, care incepe cu o intrebare banala: „Il cunoasteti? O cunoasteti? Ori nu-i cunoasteti?”, se transforma intr-un adevarat delir. Un academician afla cu stupoare ca a picat examenul de bacalaureat, in timp ce i se spune ca ar fi putut sa recurga la diverse subterfugii: „Subiectele de la bacalaureat sint, in general, cunoscute dinainte. In functia pe care o aveti, le puteati afla fara probleme. Puteati, la fel de bine, sa trimiteti un delegat sa dea examenul in locul dumneavoastra. Unul dintre elevi, de pilda. Sau, daca vroiati sa va prezentati fara sa se afle ca stiti subiectele dinainte, o puteati trimite pe menajera sa le cumpere de pe piata neagra, acolo unde se vind”.
Piesele scurte pe care Dabija le-a ales concentreaza un potential de absurd verosimil, cu atit mai puternic implantat cu cit recognoscibilul isi face subtil loc. In fiecare text, premisa aiurelii la care se ajunge e un context situational extrem de firesc. Numai ca Ionesco da o dimensiune si lanseaza acest firesc spre un nod neasteptat de sensuri, spre o tranzitie de la faptul experimentat, intr-un fel sau altul de fiecare dintre noi, la o semnificatie care te face sa constientizezi pirghiile acestui experiment. Pina la urma, muzicalitatea experientei banale e vizata permanent de Ionesco. Aceeasi Susan Sontag spune: „Piesele lui Ionesco, in special cele scurte, isi au virtutile lor considerabile: au farmec, sint spirituale, au un simt subtil al macabrului si, mai presus de toate, au teatralitate”. In ce consta, de fapt, aceasta teatralitate? In abilitatea de a stupidiza la maximum un dialog tern si de a-l ridica la nivel de limbaj conflictual, de actiune repetata-in-cuvint stereotip. Paradoxal, Ionesco omoara cliseul prin resuscitarea lui dramatica. Conectat la o metalogica pe care nu o poti accesa decit daca sesizezi infiltratiile absurde cotidiene, Ionesco mizeaza pe adrenalina sabloanelor, conventiilor de circumstanta, pe forta lor de a crea un limbaj teatral. Acest limbaj pune ineptia in miscare. O performeaza ca pe cea mai desavirsita actiune, incit la sfirsit iti vine sa spui: Frate, ce timpiti sintem!