Ahu! Ahu! Ahu! Si regele Leonida taia si belea o padure de mercenari ai poponarului demizeu persan. Cita glorie, cit spirit de sacrificiu… „Pentru Sparta!”, urla el cu gura aia putin strimba si toti vitejii lui, Vandami din tata-n fiu, faceau niste scheme de te durea mintea. Monumentala e si scena in care asta spurca fintina urbei aruncind in suturi vreo trei curieri persani.
Ahu! Ahu! Ahu! Pentru Pocreaca, m-am trezit eu strigind plin de motivatii istorice. Sa ne adunam 300 de sateni si sa facem ceea ce a facut Leonida si ai lui. Arme sa ne fie plugurile, sapele, sapunul si apa, iar dusmanii sa ne fie rapanul, duhoarea din gura, pirloaga si buruiana din porumb. Sa ne spalam cu sutele, sa mergem la prasit cu sutele, sa curatam livada si sa vopsim gardurile. Sa nimicim cele cinci sute de mii de molii din covorul persan! Vitejie in slujba gliei. Inainte, ostasii mei! Toti m-au urmat. Toti trei. Vecinii mei, cu topoare in mina, pregatiti sa-mi crape capul daca as fi intrat cu o pana de hirlet pe lotul vreunuia dintre ei. Eu am muncit, ei au pazit. Si ma vedeam ocrotit ca un rege, de astia trei spartani gata sa moara pentru mine. La un moment dat, un elefant de lupta s-a napustit spre noi. De fapt, nu sint sigur ca nu era o vaca, intrata la pascut pe tarlaua vecinului. Oricum, am transat-o frateste, ca asa e la razboi. Apoi ne-am facut o intoarcere triumfala in sat, direct la birt, spre a povesti intru posteritate faptele noastre. Legenda celor trei sute din Pocreaca. Barman, cite trei sute la baieti!