— Afirmati in paragraful anterior, ii spuse Nora profului Vasile, ca dati impresia ca-l combateti, in jurnal, pe Julius Evola… Cum comentati?
— Vreti sa va dau un soi de interviu, zimbi Vasile Elisav.
— Un interviu, un… intermort, ce va convine, recurse Carmen la un ieftin calambur.
— Pentru ca va vad inteligente pe-amindoua, Nora Aron & Carmen Carpen, am sa va explic numaidecit. Ei bine, fetelor, eu dau impresia falsa ca-l combat pe Evola, ca autor al unei carti faimoase, anume Metafisica del Sesso, in favoarea unei alte carti faimoase, anume Physique de l’Amour, de unul Remy de Gourmont…
— Remy e suficient, fredona Carmen, intonind sunetul secund si tert al banalei game do major.
— Muzical nume, fu si Nora de acord.
— Nu tot pe-atita, insa, de sonor ca Klinkenberg, adauga Vasile.
— Vreti sa spuneti: de clinchetitor, il corecta, in treacat, Nora; ca sa adauge, si ea, dupa o pauza:
— Muzical, sonor, clinchetitor, i proci, i proci; numai ca mie-mi aminteste, mai cu seama, rummy-ul (se pronunta romi!), adica acel joc de societate cu carti sau cu placute prismatice de piatra, de lemn etc., marcate cu cifre colorate felurit, pe care-l juca simbata spre seara pina la miezul noptii bunica-mea cu prietenele ei.
— Placutele puteau sa fie si de fildes, de bronz, de os obisnuit, de plexiglas, in care caz, fireste, mica placa era vopsita pe revers, continua Carmen.
— E ceea, in propria-mi definitie se subintelege, zise Nora, pe litere si intepata, prin e-t-c-ul ce urmeaza dupa lemn.
— „Oh, lucrurile cum vorbesc,/ Si-n pace nu vor sa te lase,/ Lemn, catifea, bronz sau matase…”, rondeliza Vasile Elisav.
— Bunica-mea avea un rummy de catifea albastra, si altul de matase…
— Cu ape visinii ca gusa de porumbel, zise Vasile.
— De unde stiti, facu mirata Nora.
— Chiar tu mi-ai spus-o cind, de plictiseala, am vrut sa facem amindoi o piatra, si regretam ca nu avem, la masa, cel putin un partener in plus.
— Mi-am zauitat, zise, prostindu-se, aceasta.
— Nu inteleg un lucru, zise Carmen: cum poate fi un rummy de catifea sau de matase, cind placutele-i trebuie sa fie rigide, inflexibile ca piatra, ca lemnul, ca fildesul, ca osul, ca plexiglasul, fie el si transparent.
— Cind spun, explica Nora, un rummy de catifea albastra si altul de matase…
— Cu ape visinii ca gusa de porumbel, o completa Vasile.
— Ei, da, cu ape visinii, continua Nora, nu ma refer, draga mea Carmen, la un substitut inadecuat al pietrei, lemnului, ivoriului e-t-c, ci la faptul ca placutele de rummy erau, pe verso, captusite cu catifea albastra sau cu matase, mai exact: cu moar…
— Cu ape visinii, ca gusa…
— De porumbel, il intrerupse Carmen pe Vasile, adaugind: in felul sfintelor icoane vechi, sau al iconitelor mai noi, ferecate-n aur sau argint.
— Data viitoare, zise Vasile Elisav, uitind ca-i intr-o casa, nu in clasa, vom aborda mai in extenso, mai pe larg, problema Evola-Gourmont.
(Continuarea in numarul urmator)