Vasile Elisav se ridica, dind s-o ia spre usa antreului de-o schioapa, ce debusa in coridorul blocului, obscur: la porte cochere, cum o numea, in deriziune, dumnealui.
— Unde va duceti, dom profesor, il intreba amfitrioana.
— La mine in apartament, de unde ma intorc indata cu cartile lui Julius si Remy, din care vreau sa va citez citeva pagini.
— De ce, il intreba aceeasi.
— Ca sa ma credeti si altminteri decit asa, pe veresie.
— Va credem, nu-i nevoie sa va duceti, hotari gazda pentru amindoua.
— De altfel, ati putea-o face si mai pe urma: nu-i asa tirziu, adauga, „din burta”, Carmen, adica fara sa consulte macar un singur cronometru. Nici n-a trecut de miezul noptii.
— Am nostalgia vechilor clepsidre, se trezi monologind Vasile.
— Ca si Borges, completa, pe ginduri, Nora.
— Jorge Luis, intreba in ironie (sau, poate, dintr-un simplu reflex), studenta Carmen.
— Mai stii si altul, zise Nora, persiflind-o pe colega ei.
— Nu, dar am uitat bucata-n care acesta scrie ca-i sint dragi cartile, hartile si nisiparnitele din suta optsprezece, spuse, nu fara afectare, Carmen.
— De cind, o intreba amica Nora, ii spui tu nisiparnita, clepsidrei?!
— De cind m-am dumirit, raspunse Carmen, ca functioneaza cu nisip, iar nu cu apa, ca in antichitate; cind aceste gingase obiecte erau de-a binelea „ornice acuatice”, adica niste Wasseruhren, iar nu, ca mai incoace, cu nisip, alias Sanduhren/sabliers.
Dupa acest raspuns de nota 10 (zece), Carmen Carpen vru sa stie cit e ceasul, dar Nora Aron ii aminti ca, anterior, chiar ea-i spusese lui Vasile Elisav, fara a consulta vreun cronometru, ca: „Nici n-a trecut de miezul noptii”.
— I-ai spus-o, pur si simplu, „din burta”, cum se zice, sau, mai distins, „dupa ureche”.
— Dar si copiii, spuse Vasile Elisav, se fac, deocamdata, tot din burta (cu o exceptie, poate: a Pruncului divin, — carele, dupa Breviarul maronit, va fi fost conceput „per aurem”, auricular… ); din burta, asadar, ceea ce face ca pintecul unei gravide sa se bombeze, zi de zi, ca jumatatea inferioara a clepsidrei. Nu mai e cazul sa adaug, cred, cum se numeste orificiul prin care cern sau curg aceste fire de nisip sau stropi de apa care sint fetele si fetii, cind se nasc…
— Sint sigura-sigurissima, dom profesor, zise, in zeflemea, Nora Aron, ca fraza ultima, pe care tocmai ati rostit-o, se termina prin puncte de suspensie.
— Care, nu pierdu ocazia Carmen Carpen, figureaza, pentru dumneavoastra, picuri de apa sau graunte de nisip.
— Cu corectivul, zise Vasile Elisav, ca o clepsidra are doua burti; ca furnicile care, pe linga stomacul propriu-zis, mai au unul, denumit „social”, ceea ce le ingaduie sa practice trofilaxia.
Profilaxia, vreti sa spuneti, il corecta Nora Aron.
— Regret, draga mea Nora, dar ai cam dat-o-n bara, zise (nu fara, vorba lui Bacovia, „o indignare gratioasa”) Carpen Carmen. Domnul profesor Elisav Vasile se referea la faptul ca „Les fourmis se nourrissent entre elles, cela s’appelle la Trophilaxie.”
— Pe-asta de unde ai mai scos-o, facu Nora.
— Din computer, zise Carmen, de pe Google; ca sa continue numaidecit: „Elle seste vorba de furnica, n.m.t regurgite sa nourriture ou sa boisson pour la donner a l’autre.”
— E, intr-un fel, principiul insusi al sarutului, adauga profesorul Vasile, punind accentul pe cuvintul ultim. Iata de ce acele puncte de suspensie, iubita Carmen, figureaza pentru mine, pe linga „picuri de apa sau graunte de nisip”, furnici, furnici, furnici… In rest, clepsidra este, in principiu, etansa si ranversabila ad libitum. E pentru ce am nostalgia ei.
— Va inteleg, il aproba, cu perspicacitate, gazda: clepsidra e, si ea, un palindrom, un du-te-vino fara evolutie… Am una in bucatarie, cu zarful de alama cam coclit, dar capabila, in continuare, sa masoare timpul ideal de fierbere a unui ou.
(Continuarea in numarul urmator)