Cu aceasta ocazie, Editura Casa Radio va lansa albumul Corul Academic Radio – 75, o sinteza muzicala a activitatii artistice a ansamblului. In foaierul central al Salii Radio, la finalul concertului, lansarea va avea loc cu participarea muzicologului Grigore Constantinescu, iar dirijorul Dan Mihai Goia va oferi publicului o sesiune de autografe.
Cea mai longeviva formatie vocal-simfonica din Romania, Corul Academic Radio a marcat in primavara acestui an sarbatoarea sa prin doua concerte aniversare, primul dedicat muzicii corale universale si cel de-al doilea conceput in jurul repertoriului romanesc. De aceasta data, programul serii este creat atat in jurul repertoriului autohton, cat si a celui universal. Veti asculta partituri semnate de o pleiada de compozitori ce apartin repertoriului simfonic sau celui liric, lucrari ce acopera o perioada foarte vasta din istoria muzicii: Handel, Bach, Rahmaninov, Rimski-Korsakov, compozitori de opera ca Verdi sau Rossini, dar si nume importante ale muzicii secolului trecut, precum Gershwin sau Piazzolla.
La Sala Radio, alaturi de ansamblul aniversat, vor urca pe scena alte doua coruri: Corul de copii Radio – dirijat de Voicu Popescu (ansamblu ce sarbatoreste si el in acest an 70 de ani de activitate) si Corala Barbateasca Ortodoxa Te Deum Laudamus, dirijor: preotul Zaharia Matei.
Impreuna cu cele trei coruri, pe scena Salii Radio se vor afla mai multi invitati speciali: soprana Ruxandra Urdareanu, tenorul Hector Lopez, tenorul si chitaristul Wladimir Pesantez, flautista Gabriela Petecila si violoncelistul Adrian Naidin. Conceptul evenimentului ii apartine dirijorului Dan Mihai Goia, care de 15 ani conduce Corul Academic Radio. Evenimentul aniversar va fi prezentat de Liliana Staicu – Manager Radio Romania Muzical.
Pe afisul serii se regasesc solistii vocali Olga Caia, Svetlana Sicencova, Nicolae Simonov, Cornel Popusoi si Sergiu Stana, la pian ii veti aprecia pe Carmen Sandulescu, Dan Stoenescu si Magdalena Faur, la orga pe Simona Sandulescu, la acordeon, Angi Tanase, la vioara, Adrian Ilie si Liviu Ofiteru, la chitara si charango, Aurel Frangulea si Wladimir Pesantez, la contrabas, Dragos Serbanescu, percutie, Constantin Aolariti, Dan Teodorescu, Liviu Ofiteru, Cristian Coanda, Sergiu Stana, Mihnea Stanescu si Stefan Voicu, strigaturi, Adrian Plesca si Lucian Luca.
Creat in scopul sustinerii repertoriului vocal-simfonic, Corul Academic Radio – ce numara astazi 55 de muzicieni – prezinta in concerte numeroase capodopere ale muzicii vocal-simfonice, oratorii, cantate, madrigale, poeme, balade si lucrari a cappella din creatia romaneasca si universala. Fondat in anul 1940, sub conducerea dirijorului si compozitorului Ioan Croitoru, Corul Academic Radio s-a impus ca o formatie de elita, condus fiind de-a lungul anilor de Dumitru D. Botez, Gheorghe Danga, Dumitru D. Stancu, Constantin Petrovici, Emanuel Elenescu, Alexandru Sumski, Carol Litvin, Aurel Grigoras si Dan Mihai Goia. Corul Academic Radio a efectuat turnee de concerte in Germania, Bulgaria, Spania, Grecia, Cipru, Israel etc., colaborand cu orchestre de renume, sub baghete de prestigiu din tara si din strainatate.
Concertul poate fi ascultat in direct pe toate frecventele Radio Romania Cultural si Radio Romania Muzical din tara si in streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro si www.romania-muzical.ro.
Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, in magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librariile Carturesti, Humanitas, in benzinariile OMV si la casa de bilete a Salii Radio.