Am citit cronicile la filmul lui Cristian Mungiu, 4 luni, 3 saptamini si 2 zile. Mai mult decit elogioase. Cum e filmul? Neasteptat. Cristi Mungiu l-a inconjurat intr-un mister etans pina la premiera. Acum aud de la Dan Burlac, producator, ca vrea sa-l lanseze in Romania intr-o maniera mai larga legata de avorturi. Filmul e simplu in aparenta. O zi din viata a doua studente in Iasiul anului 1987. Gabita e gravida si vrea sa faca intrerupere. Otilia, colega ei de camera la camin, o ajuta cit poate. Adica face toata treaba, mai putin avortul. Camera lui Oleg Mutu o urmareste discret si inspirat in goana ei. Cu autobuzul si tramvaiul, pe coridoarele caminului sordid. Otilia cumpara Kent de la arabul din camin, merge in oras sa caute un hotel unde sa stea Gabita doua nopti dupa avort, se intilneste cu domnul Bebe, in locul Gabitei, ca sa puna la punct afacerea avortului. Pe cit e Gabita de bolnavicioasa si de neputincioasa in aparenta, pe atit e Otilia de puternica. Dar filmul rastoarna impresiile. Gabita se arata a fi mult mai tare pe situatie decit prietena ei care a acceptat sa se culce cu domnul Bebe si care a aruncat fetusul cu prosop cu tot la ghena de gunoi, de la etajul zece. In spatele povestii avortului, filmul deschide usi spre problema morala. Si cea a comiterii avortului, dar si cea a optiunilor. Dupa cum a spus regizorul la conferinta de presa animata – chiar daca sala nu era plina –, oamenii au luat sub comunism nu numai decizii ale caror efecte le resimt de-abia azi. Una dintre intrebari s-a referit la optiunea lui Mungiu de a arata fetusul de pe gresia de la baie.
Surprinzator, da, dupa discretia lui respectuoasa vizavi de cele doua violuri. De altfel, toti barbatii ies prost din acest film. Domnul Bebe, formidabil jucat de Alex Ivanov, e un personaj odios. Adi, prietenul Otiliei, e pe dinafara situatiei, nu pricepe nimic. Mungiu face un film despre forta femeilor, chiar si despre forta care la unele dintre ele e ascunsa in spatele slabiciunii si folosita ca instrument de manipulare, cum e cazul Gabitei. Cronicile din cele mai importante publicatii au fost cele mai elogioase pentru un film romanesc din competitie de la Balanta incoace, desi la fel de elogioase precum cele la filmul lui Corneliu Porumboiu. Jurnalistii il dau deja ca favorit la Palme d’Or.
La Cannes, jurnalistii obosesc repede
Din ce am vazut pina acum, 4 luni, 3 saptamini si 2 zile mi-a placut cel mai mult, la egalitate cu The Banishment, filmul lui Andrei Zviagintev, pentru prima oara la Cannes dupa imensul succes cu The Return, lansat la Venetia. Rusul a filmat in Republica Moldova, Franta si Belgia o poveste inspirata din William Saroyan. Drama unei femei – excelenta Maria Bonnevie – care moare pentru ca nu e iubita. Filmul, care nu duce lipsa de referinte biblice, e extrem de frumos ca imagine, dar si ca ritm, ca mod de a concepe cadrul. E cu mult mai sincer decit My Blueberry Nights de Wong Kar-wai, primul film al acestuia facut in America, in engleza, in care Jude Law si Norah Jones par niste inlocuitori stersi ai lui Tony Leung si Maggie Cheung din In the Mood for Love. Cu Darius Kondji la imagine, filmul e la fel de frumos, dar frumusetea lui e cu totul exterioara, artificiala. Wong Kar-wai recicleaza, poate i-a fost si un pic teama de sistemul american, de aceea a mers pe ce se dovedise de succes.
Zodiac de David Fincher e un film foarte lung, mult prea lung. E interesant pentru ca trateaza cazul real al criminalului in serie cu aceeasi porecla, ce a terorizat America anilor ’60-’70 si despre care nici azi nu se stie cine era de fapt. Mark Ruffalo e excelent in rolul politistului din care s-a inspirat pe urma Steve McQueen pentru Bullitt, Robert Downey Jr. e si el foarte bun in rolul jurnalistului de investigatii alcoolic, Jake Gyllenhaal e perfect in rolul desenatorului obsedat de descoperirea criminalului, dar toata nebunia crimelor, a scrisorilor trimise la „San Francisco Chronicle”, a pistelor duse in paralel de politia din 3 locuri si de jurnalisti ajunge sa te oboseasca. Oricum, la Cannes jurnalistii obosesc repede. Sint mai mult de 4.500, sint asudati si dau peste tine fara sa te vada. E mult mai mare coada la Internet, nu sint caiete de presa pentru toti, nu se mai fumeaza nicaieri in Palatul Festivalului. O replica din filmul lui Wong Kar-wai suna perfect: „In ziua de azi, nu se mai poate fuma nicaieri”. Trebuie facut ceva.