Stiu toate glumitele. Toate meme-urile. Toate partile amuzante ale tuturor subiectelor de discutie recente. Si nici nu m-am uitat la vreun Divertis, doar mi-am deschis pagina de Facebook, canalul de stiri al universului meu limitat.
In bula mea a nins la mijlocul lui aprilie. Pe Facebook a inceput sa se aglomereze. Cu referinte la Urzeala Tronurilor – „Winter is coming“. Cu iepurasi de Pasti, Mosi Craciuni angajati la „Playboy“, cu „impodobeste mama bradul“, cu Hrusca vazut pe aeroport. La mine in bula au dat buzna si politicienii, din acelasi motiv de glumite – e frig pentru ca politicienii mint de ingheata apele, stia Firea ceva cand a decorat Bucurestiul ca de Craciun, de ce nu mai intreaba nimeni de ce au fost luate autoritatile prin surprindere. A revenit pana si bancul vechi de cel putin cinci ani, cu discutia de pe chat: „Ninge afara/Da-mi link“.
Le-am auzit repetate in diverse variatiuni, in general insotite de un emoticon care face din ochi, complice, ca sa se inteleaga ca este o gluma. Le-am auzit apoi repetate la cafea, gluma si imediat un hahait din partea emitatorului, ca sa se inteleaga exact care trebuie sa fie reactia. Un prim sfat: daca o gluma are nevoie de un semn ca este o gluma, inseamna ca nu trebuia sa existe.
In bula mea a fost prins si Ghita. O provocare: incercati sa va amintiti de la cati oameni diferiti ati auzit in ziua imediat urmatoare replica „Ghita, te-astept diseara la portita“. Raspunsul probabil contine cuvantul „multi“, dar mai ales cuvantul „prea“. De la cati oameni ati auzit tot atunci gluma cu „se intorc tinerii IT-isti in tara“? Prea multi.
In bula mea, Nastase tenismenul a spus o prostie foarte mare, iar in jurul lui au inceput sa se spuna prostii si mai mari despre prostia spusa si, timp de 24 de ore, a fost singurul-lucru-despre-care-puteai-sa-ai-o-parere. Un al doilea sfat: sa iti exprimi parerea pe Facebook este un drept, nu o obligatie. Am fost surprinsa sa constat ca s-au strecurat glumite pana si in aceasta discutie cat se poate de serioasa despre gradul imens de toleranta al societatii noastre la misoginie si rasism. Intr-o masura mai mica, dar intr-un mod previzibil, amuzantii de serviciu ai zilei au reusit sa isi faca auzite glumele foarte foarte bune despre romi, despre negri si despre femeile care confunda racheta de tenis cu cratita.
Zilele astea au trecut de parca toata tara ar fi fost chemata la arme, doar ca nu arme, ci poante. Facutul de misto a devenit o datorie. Pentru unii, s-a transformat in singurul mod in care isi exprima sentintele experte privind lumea, viata, „zilele noastre“, „societatea actuala“. Dar iata si partea proasta a bancurilor: nu lasa loc dialogului. Sunt echivalente cu prestatia unui comediant de stand-up, pe scena, deasupra tuturor, care nu vrea replici – doar aplauze.
Am sa va spun in final bancul meu preferat, auzit de la un regizor.
— De ce nu fac regizorii sex?
— Pentru ca s-a mai facut.
Doar ca as prefera sa fie considerat nu gluma, ci un al treilea si ultim sfat al articolului.