Meseria de hingher era iarasi un candidat bun la titlu. Nu-i nici usor, nici placut sa vinezi ciini speriati, sa-i gitui cu latul si sa-i arunci in custi. Dar si aici lucrurile s-au schimbat. Acum exista si adaposturile de animale, unde fiecare patruped mai are o sansa… OK, nu as face cu inima usoara pe hingherul, dar daca n-as avea incotro… Altfel, da, meserie grea, ce sa zic? Deratizor e deja un fleac. Nici nu mai pierd vremea cu detalii. Mai ales ca am gasit deja marele cistigator.
Poate pare previzibil, dar eu n-am reusit sa gasesc o meserie mai gretoasa decit cea de parlamentar roman. Senator sau deputat – totuna. Asta meserie greu de suportat! Psihic, nu fizic. Nu-i de gluma! Daca in Anglia se zicea ca politicianul trebuie sa inghita in fiecare dimineata o broasca – metaforic, desigur –, politicianul roman, inca incomplet sincronizat cu Europa, trebuie sa ingurgiteze cantitati homeopatice de fecale – tot metaforic, desigur.
Imi imaginez situatia (destul de improbabila, dar nu imposibila) in care un proaspat deputat intra pentru prima data in cladirea Parlamentului Romaniei. El stie ca a fost trimis acolo de niste oameni care l-au ales ca reprezentant al lor si ca trebuie sa respecte niste promisiuni, fie ca au fost facute de el, fie ca le face partidul pe care-l reprezinta. Asadar, omul nostru isi sufleca minecile si trece la treaba. Iar in momentul respectiv intervine socul. Ce gunoaie, ce sobolani, ce ciini vagabonzi?! Nimic nu se poate compara cu suferintele parlamentarului onest!
Primul lucru pe care il descopera e ca in Parlament nu votezi niciodata dupa cum iti dicteaza constiinta ori „misiunea”, ci dupa cum iti spune partidul si seful direct. Apoi inocentul nostru ipotetic afla ca nici partidul nu e o entitate doctrinara coerenta. Partidul inseamna de fapt unul sau doi oameni, cei care hotarasc fiecare miscare a turmei deputatesti si parlamentare de sub ei. Disidenta ar insemna ostracizare. Libertatea de constiinta trebuie extirpata. Asa ca parlamentarul veritabil, cu stofa, se conformeaza si intra in turma anonima, intelegind repede ca sintagma „vointa poporului” inseamna de fapt vointa celor patru-cinci lideri de partide din Parlament.
Incetul cu incetul, inocentul nostru va descoperi si interesele personale ale colegilor, maruntele lor invirteli, afacerile semi-legale pe care le fac cu acordul tacit al celorlalti. Va vedea si cum se redefineste omul politic ajuns pe scaunul de deputat: nu ca un ales, ci ca un stapin. Un vechil pe mosie.
Orice fire cu un strop de simt etic ar ceda. Ar lua-o razna, si-ar da demisia sau ar incerca sa-si reformeze colegii si abia apoi ar lua-o razna. Munca de gunoier e de o mie de ori mai acceptabila: te minjesti doar pe dinafara. Iata de ce parlamentarii romani au atitea drepturi si avantaje: salarii imense, dreptul la chiul, dreptul la inselatorie, dreptul la aroganta, bodyguarzi, masini de serviciu si cite si mai cite. Nici nu mi se pare de ajuns pentru sacrificiul pe care-l fac, pentru ceea ce trebuie sa inghita omul din ei in Parlament. De unde si dozele homeopatice de fecale despre care aminteam – metaforic, desigur. In plus, iti trebuie ceva tarie ca sa induri dispretul a milioane de oameni.
Da, nu exista meserie mai grea si mai gretoasa ca asta! Acum inteleg de ce, oricite abuzuri ar face, oricite privilegii si-ar aloca, oricita aroganta ar emana, parlamentarii romani par mereu nemultumiti, frustrati si tifnosi. Nu-i putin lucru sa renunti la umanitatea ta si sa devii… naiba stie ce: maimuta, robot cu burta, animal de vot? Oricum, ceva mai putin decit un om.
Daca treceti vreodata prin Bucuresti, vizitati-i la Casa Poporului si-o sa vedeti ca nu gresesc. Desi s-ar putea ca gradina zoologica sa vi se para mai atragatoare.