Chiar m-am emotionat la capacitatea mea de a respinge luxul, daca pretul acestuia este demnitatea umana. Am gandit chiar in litere mari: DEMNITATEA UMANA, in timp ce mi-am reprimat cateva lacrimi pentru soarta acelor oameni calcati in picioare de lacomia industriei de moda. M-am simtit instant mai buna.
Scandalul Luis Vuitton in Romania a devenit larg cunoscut. Perechile de pantofi care se vand in medie cu 1.000 de dolari sunt facute la o fabrica din Cisnadie, unde salariul ar fi cu putin peste 100 de euro pe luna. Pe papuci se lipeste si o talpa si eticheta „Made in Italy“ si sunt gata de pus in vitrina pe strazile cu magazine scumpe ale Europei. Desi nu exista plangeri depuse la Inspectoratul Teritorial de Munca, toate ziarele romanesti au tratat articolul aparut in „The Guardian“ ca pe o poveste a exploatarii nerusinate. Cu un an in urma, Casa Jurnalistului scosese la lumina conditiile ingrozitoare de munca ale unor muncitoare de la o fabrica din Calafat care produce haine pentru Zara, Massimo Dutti, iar in trecut Hugo Boss si Pierre Cardin. Platite prost, o data la cateva luni, muncind intr-o caldura infernala si inhaland substante toxice, cu pauze de baie restrictionate, romancele din fabrica sunt victime ale sclaviei moderne.
Desi auzisem conceptul, nu i-am dat niciodata atentie pana cand nu li s-a aplicat „alor nostri“. Stiam ca, undeva, niste oameni care nu prea au de ales lucreaza in conditii inumane, dar faptul ca erau departe m-a ajutat sa izolez gandul.
Cu cateva zile inainte, auzisem despre o ieseanca plecata prin Ecuador sa vada cum se cultiva bananele. Tonul povestitorului era mai degraba de zeflemea – „uite cu ce bazaconii se ocupa oamenii, cand sunt atat de multe probleme importante in Romania“. Am ascultat doar cu jumatate de ureche, pentru ca nu prea intelegeam de ce mi-ar pasa mie de niste banane. Abia dupa ce am citit despre Louis Vuitton, cele doua povesti s-au intersectat in mintea mea si mi-am dat seama ca erau, de fapt, una si aceeasi.
Ieseanca a petrecut cateva saptamani pe plantatiile de unde provin majoritatea bananelor din supermarket, petrecand timp cu muncitorii. Platiti la limita subzistentei, oricine contesta conditiile de munca este dat afara si automat adaugat pe o „lista neagra“, astfel incat sa nu mai fie angajat nicaieri.
Plantatiile sunt stropite cu substante chimice periculoase pentru oameni, chiar in timp ce muncitorii sunt pe teren.
Pentru a contracara astfel de practici, a aparut „fair trade“ sau „comertul echitabil“. Produsele care primesc eticheta de „comert echitabil“ provin de la producatori care platesc salarii corecte, nu folosesc copii la munca, investesc bani in dezvoltarea comunitatilor si nu folosesc substante periculoase pentru tratare.
Produsele sunt mai scumpe, dar consumatorul stie ca nimeni nu a fost exploatat pentru ceasca de cafea, de ceai sau pentru fructele pe care le consuma dimineata. In supermarketurile europene, eticheta „Fair Trade“ exista de aproximativ 30 de ani, in timp ce in Romania poate fi gasita doar pe cateva produse.
Exista o petitie, initiata de asociatia Mai Bine, pentru a cere lanturilor de supermarket sa introduca variante de „comert echitabil“ pentru fructele tropicale, pentru ca macar sa le permita romanilor sa aleaga sa aiba o alegere. Altfel, e mai usor sa fii indignat de branduri de lux atunci cand nu stii ca asemanarea dintre Luis Vuitton si o banana nu este inceputul unui banc.