Austria este tara cea mai mica dintre fostele imperii europene. Este, de asemenea, si imperiul cu cea mai rapida scadere a importantei geopolitice din Europa. Nici macar Imperiul Otoman n-a scazut asa repede ca fostul Imperiu Austro-Ungar, care a explodat in 1918 ca un balon prea umflat. Dar e o tara frumoasa… ei, hai, frumusica. Are munti frumosi… frumusei. Are orase frumusele. E cocheta… OK, cochetica. De cand a disparut imperiul, diminutivele i se potrivesc cel mai bine.
Iar austriecii… ei, cine sunt austriecii si ce fac ei? Pai, austriecii sunt un fel de nemti, doar ca un pic mai mici. Vorbesc germana, dar asa, mai dialectal. Barbatii beau multa bere, ca germanii, canta la mese lungi de lemn, tot ca germanii, si se leagana in ritmul muzicii la unison, unul langa altul, tot ca germanii. Din cauza asta in 1938, cand Hitler a decis Anschluss-ul, austriecii au topait de bucurie. De altfel, si Adolf Hitler era tot austriac. Ce-i drept, dupa infrangerea Germaniei naziste in razboi austriecii au stiut sa-si ascunda repede bucuria de odinioara. Insa nici gloria de atunci nu a mai revenit.
Asta nu inseamna ca austriecii nu mai au cand si cand nostalgii ariano-germane. O buna dovada o constituie Partidul Libertatii din Austria, destul de apropiat ca doctrina de raposatii nationalist-socialistii lui Hitler. In 2000, cand liderul acestuia era raposatul Jörg Haider, guvernatorul provinciei Carinthia, poporul austriac l-a votat cu veselie si l-a adus la guvernare intr-o coalitie oarecare (de parca ar sti cineva ce partide are Austria). Doar ca, spre dezamagirea multora si spre norocul Austriei Mici, Haider n-a fost Hitler si nici Austria nu e Germania. Ispita a ramas: in 2016 austriecii erau cat pe ce sa-si aleaga ca presedinte un Heider mai soft, pe nume Norbert Hofer, care si-ar fi dorit sa recupereze din vechiul imperiu macar Tirolul de Sud, administrat azi de Italia. Asta cred ca asa, ca antreu imperial pentru Austria Mare.
Altfel, austriecilor le place traiul bun, asa cum il vad ei: varza acra, bere si iodlere. Sunt foarte buni la muzica si au avut o gramada de compozitori mari, dar lumea ii stie tot drept cantareti de iodlere.
Un altul din putinele lucruri specifice acestor nemti mai mici este costumul tirolez. Cel al barbatilor e si cel mai simpatic: niste pantaloni scurti, verzi, cu bretele, o camasa alba, un surtuc verde aruncat peste ea si o palarie cu o pana tantosa. Asta e imaginea austriacului tipic, cu care Reichul de Est a intrat in patrimoniul omenirii: sta pe un varf de munte, imbracat in nadragii aia verzi, cu bretele, si canta iodlere. Io-o-la-ri-huu! Io-o-la-ri-huu! Apoi coboara in vale, se intalneste cu alti tirolezi, se asaza la o masa lunga de lemn si beau cu totii bere din halbe cu capac. In zestrea pe care o aduce Austria Europei se gasesc, printre altele, trei mari descoperiri: wiener Schnitzel, Apfelstrudel siSchlamperei. Primele doua sunt de mancare si sunt bune. A treia nu e tocmai buna, dar defineste austriacul. E un soi de neseriozitate care face ca distanta intre ordinea germana si cea austriaca sa fie cam la fel de mare ca distanta dintre ordinea austriaca si cea balcanica.
Cei care vor sa mai vada ramasitele gloriei apuse a Imperiului Habsburgic pot vizita Viena. Acolo, prin jurul imenselor biserici si palate construite in anii de glorie imperiala, aceste ramasite se vand in portii mici, imprimate pe cani, tricouri, esarfe, brelocuri si alte obiecte bine proportionate la Austria europeana de azi: Mozart pe brichete, Maria Tereza pe cesti de cafea, imparateasa Sissi pe o farfurioara de lut ars, mustaciosul Franz Josef pe o scrumiera. Iar cei foarte curiosi se pot urca pe un munte – se gasesc destui. Sigur o sa auda si niste iodlere.