Domnule Stanescu, scumpe BAS, daca imi ingadui, ti-o spun fara ocolisuri: Tatutu si Scriu despre Ashbery sunt cele mai frumoase texte pe care le-am citit in limba romana in toti anii din urma. Si cred ca putem fi destul de usor de acord ca frumusetea este totusi importanta intr-o carte, chiar si cand nu vrei sa comiti literatura.
Desigur, Copilaria lui Kaspar Hauser este, si fara ele, mare, dar anume aceste doua texte au dus-o departe, foarte departe, in inima mea, in dulcele bar al unei melancolii atroce, de care nu doresc sa ma vindec.
BAS, si te rog totusi sa imi ingadui sa iti spun chiar asa, macar in amintirea unei nopti cu poezie de la Iasi,Copilaria lui Kaspar Hauser m-a facut sa ma indragostesc de arta ta si sa te iubesc, cum numai un cititor poate iubi un scriitor, precum bine stii. Poate ca e si asta o copilarie, dar te afli acum pe un raft foarte personal, langa Hrabal si Babel si Cosasu si Gorki si Faulkner si fratii Florian. Nu e cel mai inalt din biblioteca, dar e cel pe care il tin cel mai aproape.
Copilaria lui Kaspar Hauser, copilaria lui Bobita intr-un Bucuresti de la inca un sfarsit de istorie, mi-a dat curajul acelor mari bucurii care pornesc numai si numai din sinceritate. Cred ca putem fi de asemenea de acord ca si curajul unei asemenea bucurii conteaza in viata unui cititor.
Copilariae o poezie, si nu iti voi raspunde daca ma vei combate. Poezie e Tatutu cu mierea subratului sau, poezie e cancerul care nu mai pleaca din ochi, poezie e barbutul, poezie e Unchiu urlandu-si retorica despre conditii, poezie e spectacolul alcoolic al lumii, poezie e intregul Berceni si prima tinerete tot poezie e, poezie e pana si Facultatea de Litere, si chiar seriozitatea sacra din jurul tuturor utopiilor din literatura, de care eu sunt atat de strain, si tot poezie e si noaptea prabusindu-se iar si iar si iar peste terasa Argentin, si poezie e gandul ca ar mai putea purta cineva conduri de aur, poezie e Fram infigand un cutit in mormantul lui taica-su, Fram albind in noaptea aceea, Fram devenind Fram, poezie e mama fetitei cu sindromul Down, poezie e si destinul lui Parmigianino si tot poezie e si tanarul barbat incercand sa fie un pic mai om cand femeia lui e trista, chiar daca ea nu ramane pentru totdeauna femeia lui, si e foarte bine ca ea nu ramane, fiindca poezie sunt si ochii Taniei si, doar o pagina mai tarziu, despartirea de Tania tot poezie e.
BAS, se bea grozav in romanul acestei maturizari, salbatic se bea! Dar nici nu stiu cum altfel poate fi indurata consolidarea unei culturi care nu se fereste de ideile oamenilor.
Iar cartea aceasta a dumitale e muzica, ea are ritmul pe care il caut de fiecare data cand citesc, si cand citesc prospectele medicamentelor tot ritmul il caut, si te-as minti acum daca ti-as spune-o ca am citit-o. Copilaria am ascultat-o. Am ascultat-o ca pe o spovedanie, ca pe o simfonie, ca pe un concert de camera, am ascultat-o si am ascultat-o si am ascultat-o, si ecourile ei inca le aud.
Nu am un sfarsit pentru scrisoarea aceasta, dar am o intamplare care s-ar putea sa ne priveasca. Stii, aseara mi s-a parut ca vad un om care are un brat care a ars si s-a facut scrum, dar bratul sau inca putea ridica o halba de bere.
Si mi s-a mai parut ca avea ochii plini de sange, ca dupa rostirea unui adevar mai insuportabil decat viata.