Opera de debut si de final, California Dreamin’ stringe tot ce exploatase Cristian Nemescu in scurtmetrajele sale anterioare. Ca si acestea, e un film profund autobiografic, in aceeasi masura in care e tabloul acid, vesel si trist al Romanicii pe care americanii o descopera tirziu, plina de balarii sau, mai exact, de plante carnivore. Romanica pe care au vazut-o Cristian Nemescu si coscenaristul Tudor Voican citind ziarele. (De fapt, directorul de imagine Liviu Marghidan a gasit subiectul in presa.) Un popor care i-a asteptat aiurea mai bine de 50 de ani pe americani si care, atunci cind acestia vin in trecere, ii placheaza. Cu piine si sare, dar si cu un puseu de constiinta razbunatoare.
California Dreamin’ are mai multe filme in el. Eu vreau sa cred ca e in primul rind o poveste de dragoste, atit de frumoasa incit sar capacele gurilor de canal de pe strada. Cristian Nemescu avea deja subiectul lungmetrajului cind s-a hotarit sa faca mai intii un alt scurtmetraj. De aceea Marilena din Marilena de la P7 provoaca si ea pene de curent, de aceea un pusti timid se indragosteste de ea (ca in toate filmele lui Nemescu), de aceea parintii nu prea inteleg nimic, de aceea e nevoie de gesturi spectaculoase de care numai un timid e in stare – sa furi un troleibuz sau sa dai SMS-uri cu fraze indraznete pina sa te convingi ca ce e pentru tine vine oricum, poate sub alta forma. Din acest punct de vedere, California Dreamin’ e un film despre desprinderea de cuib si despre iubirea curata, prima, care de cele mai multe ori coincide cu cazutul din cuib si crescutul (uneori automat) al aripilor.
Un film comparat cu peliculele lui Kusturica
Cred ca de-abia pe urma vin americanii disciplinati si inocenti in ordinea lor structurala, si romanasii simpatici, ridicoli, patetici – dar ai nostri –, si ciocnirea civilizatiilor ori a hormonilor, ori cea catarctica, de la final, necesara, dar ineficienta in termenii ritmului prea lent cauzat de lungimea filmului. (Filmul nu e cel lasat de Cristian Nemescu, ci o varianta un pic mai scurta, nu atit de scurta cit ar fi fost necesar insa.)
Am auzit oameni comparind California Dreamin’ cu filmele lui Emir Kusturica, si recunosc ca nu m-am gindit la asta si nu mi s-a parut. Mie mi s-a parut ca seamana cu filmele lui Nemescu si Voican, in care realitatea bogata, respingatoare, exotica, cu totul straina eroilor, e presarata de bombitele lor lirico-suprarealiste care o fac si mai exotica si, in ultima instanta, mai „traibila”. In plus, mi se pare nedrept ca orice regizor din Balcani care face film despre lumea suprarealista de aici sa fie comparat cu Kusturica sau acuzat mai pe fata, mai pe dos ca il imita pe acesta. Nu mi se pare corect ca din momentul in care vad pe ecran o fanfara cintind la sosirea unor persoane considerate importante (aici, soldatii americani) sa ma gindesc automat la Kusturica. (Care Kusturica oricum a facut-o lata rau la Cannes cu Promise Me This, un kitsch atit de sinistru cum rar am vazut.)
California Dreamin’ (nesfirsit) – regia Cristian Nemescu, scenariul Tudor Voican si Cristian Nemescu, imaginea Liviu Marghidan, montajul Catalin Cristutiu, cu: Armand Assante, Razvan Vasilescu, Jamie Elman, Maria Dinulescu, Andi Vasluianu, Ion Sapdaru.