Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primesc de când m-am mutat în Asia e inevitabila: și cum ziceai că e vremea acolo în perioada x? Pe motiv de variație emoțională, dar și pentru a mă distra în scop educativ pe seama viitorilor aventurieri certificați în Fenomene de risc climatic și hidrologic, am pregătite o serie de răspunsuri menite să-i tămăduiască pe curioși pe veci de asemenea dileme – sau cel puțin pe timp îndelungat:
Vremea e ultimul lucru care ar trebui să te preocupe într-o călătorie de regăsire a sinelui/ într-o zonă grav afectată de malarie/ musonul după secetă e mană cerească, plus că un dans în ploaie e mai bun decât două ore de cardio la sala de fitness din cartier/ loțiunile de protecție solară se găsesc chiar și în lumea treia, uneori la preț redus/ două tricouri de bumbac, un polar și o haină ușoară de ploaie e secretul oricărui backpacker serios care migrează de la Oceanul Indian în Rezervația Naturală Annapurna din Nepal, la bază. Pentru toți ceilalți există Decathlon.
Ce vreau să zic? Că ai să supraviețuiești și poate în schimb ai să-ți dezvolți capacitatea de a te adapta la circumstanțele drumului. Averse (încă nu mi-a trecut năduful) insuportabile, critice, inconfortabile sau dimpotrivă. Neașteptat de line, primitoare și cumsecade.
Pe lista lucrurilor asimilate într-un an de călătorii notăm după cum urmează:
Adaptează-te condițiilor locale sau suportă consecințele
Fie ploaie, fie vânt, responsabil de starea ta de spirit tot tu vei fi. Exclusiv, irevocabil și definitiv. Repetă după mine: doar eu pot gestiona felul în care mă simt în secunda asta. Este alegerea ta. Alege să te plângi, să bați din picior și să pretinzi că toate ți se cuvin și toți au datoria sfântă să te mulțumească: localnici, nori, musoni, soarele și luna. Greșit. După noapte vine zi și după nori iese soarele. Cel puțin dacă nu ești în Norvegia în decembrie. Sau în Londra în afara lui august, am auzit că s-au pomenit și după-amiezi întregi de intermitențe însorite ale proverbialei vremi londoneze. Întreabă-te nu ce poate fi mai rău, ci ce poate fi mai bine decât atât și relaxează-te. Nimeni n-are chef de companioni posaci, posomorâți și mofturoși. Fă un serviciu celor de lângă tine, partenerilor de drum sau gazdelor tale și zâmbește. Mâine va fi mai rău. Dar cine știe?
Un troller de 35 kg face viața foarte grea
Regula numărul unu: dacă nu-l poți căra în spate, nu îl lua. Șansele ca drumurile să fie perfect asfaltate și prietenoase cu roțile de plastic ale trollerului tău s-ar putea să fie 50-50. Șansele să ajungi în ultimele minute de îmbarcare la avion, autobuz sau tren cresc pe măsură ce călătoriile devin tot mai dese (deh, duse sunt zilele când fiecare cetățean cu scaun la cap pleca de maxim 1+1/2 ori pe an într-un concediu la mare distanță de casă și aștepta cu sufletul la gură să înceapă pregătirea bagajului cu minimum o lună înainte de plecare).
Azi poate însemna mai târziu, mâine sau niciodată
Regula numărul doi: îți plac orarele fixe, orele exacte și ești de părere că lumea toată trebuie să se adapteze la programul tău de acasă? Cel mai eficient mod în care poți controla cu exactitate toate evenimentele posibile și imposibile din călătoria ta e să te angajezi la secțiunea prognoze astrologice ale săptămânii curente din cotidianul local sau să o anulezi cu totul. Altfel nu te aștepta ca wi-fi-ul să funcționeze acum, autobuzul să meargă mâine, bagajul pierdut să ajungă săptămâna viitoare, supa rece să-ți apară reîncălzită pe masă în următoarele 10 minute, pana să fie reparată de primul mecanic fără autorizație pe următorii 100 m sau ca vederile cu inimioare și urări de numai bine să ajungă vreodată în căsuța poștală a bunicii verișorului șefului tău.
Primul preț egal jumătate sau mai puțin
Pentru numele lui Dumnezeu, învață odată să te joci. Să fii puțin mai rupt de rigiditatea mersului la hypermarket cu mini-camionul-căruț de cumpărături, unde uiți desigur să zâmbești sau să mulțumești. Distrează-te un pic. Nu o să doară, promit. Măcar cât să iasă de o poveste bună cu vânzătorul de inele din fortul bazar al țiganilor din Rajasthan. S-ar putea să te alegi cu un ceai, un dram de hașiș sau un nou prieten bijutier care să te învețe că aia e tinichea și ăla e argint, ăla e zirconiu și ăsta e lapislazuli. Unde mai pui că prețul va scădea brusc la cote acceptabile, ba chiar de chilipir. Încearcă.
O invitație la masă nu înseamnă că voi fi jefuit, înșelat, ucis sau înecat
Sunt lucruri pe care aș fi vrut să le știu înainte să vin în India. Cum ar fi faptul că amici care „știu mai bine decât oricine“ că aici e periculos, murdar și că sărăcia e un atribut indispensabil al oricărui bun indian nenorocit de stele, karma sau americani de fapt nu au pus nici un pas pe subcontinent, ba chiar s-au documentat aproximativ vag dintr-o sigură sursă, și aia a altui amic virtual din social media. Instalarea prematură a terorii
culturale este o boală și trebuie tratată ca atare: cu un mare mulțumesc, dar lasă-mă să încerc pe pielea mea și la revedere, te pup, pa. Data viitoare când cineva te invită să-i cunoști familia, să bei un ceai la colț sau să te întâlnești la o masă în oraș, încearcă să faci uz de puțină intuiție, mai multă toleranță etnică și mai puține prejudecăți fals induse de oameni care nu au ajuns vreodată în locul cu pricina.
Accesul la apă potabilă e un privilegiu în unele părți ale lumii
Conform unui studiu făcut de UNICEF în 2016, femeile din toată lumea petrec zilnic 200 milioane de ore pentru a căra apă de la surse care se află la mai mult de 30 minute depărtare de casă. O găleată are în medie 20 litri. Acum faci tu un calcul? Folosește cât ți se oferă, un pic mai puțin, urmează un curs de permacultură, fă un stagiu de voluntariat într-o pădure tropicală care a crescut în ultimii 15 ani pe un perimetru de 50 acri de deșert și pământ roșu, respectă pământul pe care pășești și lasă orice loc mai bun decât atunci când l-ai găsit.