Bun, ceea ce ați aflat din presă este că: în Elveția există o firmă care produce roboți umanoizi, îi zice ABB, ca să fie ușor de memorat.
Și firma asta l-a produs pe YuMi. Probabil că, tot din motive de marketing, s-au gândit că ar merge o denumire nipono-chineză, fiindcă noi, ăștia mai bătrânii, am crescut cu visul unei mașini teleghidate asiatice și, acum, când situația financiară ne permite să ne cumpărăm un umanoid, tindem să acordăm încredere diodelor și tranzistorilor ninja.
OK, ai construit chestia cu vag aspect de neanderthalian. Ce anume îl pui să facă? La început s-au gândit că ar putea face clătite și alte treburi de masterchef electrocasnic. Randamentul era de șaizeci și trei de bucăți pe oră, cu tot cu spălatul tigăii. Doar că, deși pare greu de crezut, după cinci teste, YuMi a început să arunce clătitele care încotro și să izbească, nervos, tigaia de marginea aragazului. Desfă-i carcasa, pune-i ampermetrul, nimic. Totul era în parametri normali. Concluzia a fost că, din cauza tehnologiei avansate, robotul ajunsese să aibă păreri existențiale și nu se regăsea pe sine în postura de bucătar.
Bun, păi ce facem cu investitorii? Hai să îl punem să opereze pe creier. Evident, mai întâi pe șoareci de laborator. Să fie robotul care revoluționează neurochirurgia. Dar YuMi nu a vrut să revoluționeze nici măcar măcelăria, având în vedere că s-a apucat să caute creierul prin dreptul stomacului de șobolan. Băi, băiatul ăsta chiar nu are chef să facă nimic practic în viața lui? Înseamnă că e artist!
I-au adus imediat șevaletul și trusa de vopsele. El a făcut diodele mari, a schițat un zâmbet metalic și s-a apucat să mixeze culorile, obținând un fel de căcăniu trist, culoarea unei balegi de cal uitate de istorie la umbra unui nuc. Cu care a schițat cea mai simplă casă, din aia de făceau copiii fără să ia pixul de pe caiet. A făcut pasul în spate și i-a privit întrebător pe criticii săi de ocazie. Ca să nu-i rănească sentimentele, l-au aplaudat frenetic, deși era evident că cariera sa de pictor se sfârșea înainte să înceapă. Totuși, ceva le trecuse deja prin cap.
Precizia cu care desena prost aducea izbitor cu gestica unui dirijor de mare orchestră.
La teatrul toscan din Pisa, orchestra filarmonică a orașului Lucca îl acompaniază pe Andrea Bocelli, în timp ce, de la pupitrul său, dirijorul YuMin își închipuia că desenează pe fețele violoniștilor multe case căcănii. Voi n-aveți decât să faceți ce vreți, dar eu așa ceva nu cumpăr. Pentru a da inutil din mâini prin casă, soția mea are deja soț.