Pe 21 septembrie s-au împlinit 80 de ani de la publicarea celebrului roman Hobbitul, sau până acolo și înapoi, o operă clasică a genului fantasy ce s-a născut atunci când un profesor de la Oxford numit John Ronald Reuel Tolkien s-a săturat să corecteze referate și a scris pe o foaie, într-o doară, „într-o gaură în pământ trăia un hobbit“.
Această propoziție a fost piatra de temelie a uluitoarei cariere literare a acestui profesor pasionat de limbi vechi și povești cu elfi și care, până la apariția cărții, lucra la o imensă istorie a unui Pământ de Mijloc fictiv, o uriașă mitologie personală.
Inserând povestea micului hobbit Bilbo Baggins în tapiseria mult mai vastă a istoriei Pământului de Mijloc, Tolkien a început să scrie acest roman, cu intenția, pare-se, de a-și distra copiii. L-a terminat în 1932 și l-a prezentat, prima oară, colegilor săi din exclusivul club Inklings, un grup de pasionați de literatură ce se întâlnea la pubul „Eagle and Child“ în St. Giles. Printre aceștia se număra și C.S. Lewis, profesor universitar și bun prieten al lui Tolkien care, după mai bine de un deceniu, avea să scrie propria lui fantezie eroică, faimoasele Cronici din Narnia (1950-1956).
Dar Tolkien a prezentat o copie a Hobbitului unei studente, Elaine Griffiths, care la rândul ei a arătat-o unei prietene, Susan Dagnall, care lucra pentru editura George Allen & Unwin, atrăgând atenția șefului ei, Stanley Unwin, asupra manuscrisului. Unwin a decis să publice cartea la sfatul entuziasmat al fiului său. Hobbitul a apărut pe 21 septembrie 1937 și de atunci n-a lipsit niciodată din librării, cu un uriaș succes planetar.
Tolkien a încercat apoi să publice Silmarillion, enorma mitologie elfă la care lucra (avea să apară abia după moartea sa), dar editorul a dorit o continuare a Hobbitului. Tolkien a lucrat mai bine de un deceniu la această continuare ce avea să se transforme în trilogia Stăpânul inelelor, marea sa operă, în care scriitorul reușește să insereze evenimentele din Hobbit în tapiseria istoriei Pământului de Mijloc. Aceasta l-a silit să se întoarcă în mai multe rânduri la cartea sa din 1937, pentru ajustări necesare, cum ar fi capitolul Cimilituri în întuneric, în care apar pentru prima oară Gollum și faimosul inel al lui Sauron, obiect magic atât de important în Stăpânul inelelor.
De fapt, ideea unui inel de aur inscripționat cu un blestem i-a fost sugerată lui Tolkien de o anecdotă auzită în timpul unei vizite pe un șantier arheologic din Gloucester, în 1929, unde i s-a povestit că un astfel de obiect a fost descoperit în ruinele unui vechi templu roman, în 1785.
În rest, Hobbitul arată din plin influențele lui asupra Tolkien, de la romanele fantastice ale lui William Morris și fantezia The Princess and the Goblins al lui George MacDonald și până la veche literatură engleză, vechile saga nordice și chiar Călătorie spre centrul Pământului, romanul lui Jules Verne.
În ultimii ani, Hobbitul a cunoscut și popularitatea marilor ecrane după adaptarea (nu lipsită de controverse) realizată de Peter Jackson, deja autor al adaptării gigantice a Stăpânului inelelor. Dar, înainte de filmele lui Jackson, Hobbitul a mai cunoscut și alte adaptări.
Prima dintre ele a fost o piesă de teatru în martie 1953 la St. Margaret’s School în Edinburgh, apoi sub forma unui scurtmetraj de animație de numai 12 minute în 1966. A fost adaptat și ca teatru radiofonic de BBC Radio 4, în 1968, și sub formă de roman grafic în 2001, și ca jocuri video.
În 1977 a fost adaptat ca desen animat muzical realizat special pentru televiziune, regizat de Arthur Rankin Jr. și Jules Bass și animat de studioul Topcraft, un precursor al faimoaselor studiouri Ghibli. De asemenea, poate fi găsit pe YouTube și o adaptare realizată în 1985 pentru televiziunea din Leningrad cu mijloace infinit inferioare adaptărilor semnate de Peter Jackson.