Pur si simplu exista, iar polul lingvistic la care fac raportarea cele doua virs-te evidentiaza – poate mai puternic decit alte diferente – cum se despart apele si cum se decide cine sint „ei” si cine sintem „noi” in lumea contemporana.
Si „noi”, si „ei” s-ar putea sa avem valori comune – si sigur le avem. S-ar putea sa vedem uneori lucrurile in moduri asemanatoare – si adesea asa se si intimpla. Dar felul subiectiv in care ne facem cunoscute ideile, valorile si mai ales cliseele specifice cu care ne identificam eticheteaza clar si fara urma de dubiu pe fiecare dintre noi, plasindu-ne in echipa generatiei cuvenite. Cliseele lingvistice sint aici cel mai eficient instrument. Dar nu limba romana e hirtia de turnesol, ci exact acel pol lingvistic al unei epoci, virste, generatii…
Mai simplu si mai putin pretentios: e vorba de limba franceza, inlocuita ca limba a intelighentiei (si a comunicarii in general) de limba engleza. Ca sa fiu si mai clar, iata cum s-ar auzi rumoarea unei conversatii a intelighentiei din generatia parintilor nostri la o expozitie:
— Ei, nu zau? Mon Dieu! C’est pas vrai! Un asemenea artist sa ramina necunoscut!
— Ce vrei, draga domnule? Helas, sintem la portile Orientului, ou tout est pris a la legere! Si totusi e ebluisant, absolut ebluisant! Si are tinarul un je ne sais quoi care ma infioara!
— Esprit de finesse, zic eu. Apropo, monser, nu ti se pare ca ne-am cam lungit?
— Pas du tout, amice, pas du tout!
* * *
Cei nascuti cam din 1970 incoace se descurca altfel: cu noua limba internationala, devenita si limba a culturii contemporane.
— Serios? Oh, my God! Un asemenea artist sa ramina necunoscut!
— Ce vrei, man? Doar sintem in Romanica, tara tuturor posibilitatilor. Asta face diferenta! Si totusi, believe me, it’s an absolute thrill! Cind ma uit la chestiile astea, ma simt high! More or less…
— Got ya! By the way, nu ti se pare ca unele din instalatii sint usor (vorbitorul face semnul de ghilimele americanesc, cu degetele ridicate in aer) „obsolete”?
— Sort of. Dar sint cool totusi…
— OK. Nevermind…
* * *
Asa stau lucrurile si n-avem ce face. Dar am si eu un vis – unul mai modest decit Martin Luther King. Mi-ar placea ca vreodata, invirtindu-ma pe linga niste straini avizi de cultura, sa aud si replici precum cele de mai jos:
— Mais c’est incroyable! C’est une excellent expression de l’espace mioritique! Comme elle est michteaux!
Sau:
— Futu-i, I’ve got to say this work exposes all over the place a high bascalia concerning the futility of our entire existence! That lasa-ma sa te las thing really moved the Oblomov in me!
Sau:
— Mein Gott, warum willte ich nur Arbeit, Arbeit, Arbeit? Fur mich frecat menta ist am besten!
Cum insa asa ceva nu cred sa se intimple in viitorul apropiat, o sa continui pe limba generatiei mele. Engleza, of course.