Unu: Tihna sau despre cum sa ajungi in zona nepaminteana numita Tranquilitas. Am inghitit-o pe nerasuflate pentru ca e o carte extraordinara si pentru ca m-a aruncat intr-o lume pe care credeam c-am uitat-o.
N-o sa povestesc aici cum mi-am petrecut parte din copilarie si adolescenta prin culisele Teatrului maghiar de stat din Timisoara si nici cum am descoperit tot atunci, in patru scurte vacante, cartierele Budapestei si nici de ce tot acel univers a reinviat acum sub ochii mei. Rareori am simtit cit de dement s-a aruncat marea istorie asupra noastra si cit ne mai haituieste ea pina in ziua de azi. Iar asta a iesit la suprafata in romanul lui Attila nu dintr-o fresca, ci dintr-o tesatura de mici istorii nebunesti si tragice, dintr-o puzderie de amanunte (cum ar fi un horn infundat), dintr-un cuvint brutal sau dintr-o tacere.
Sa trec la prietenia lui Attila cu Filip Florian. N-o sa-mi descriu acum entuziasmul pentru Degete mici si Baiuteii, nici episoadele telepatice traite cu fratii Florian, nici bucuria de a-i fi adus la Timisoara. Ci o sa spun doar ce important e faptul ca Filip s-a cunoscut cu Attila, ca s-au placut si ca s-au gindit sa faca o carte impreuna. In ochii mei asta valoreaza cit zeci de tratate romano-maghiare, fiindca prin ei s-a intilnit de fapt Bucurestiul cu Tirgu Muresul sau cu Budapesta. Daca Filip sau Attila ar fi fost din Timisoara nu mi s-ar fi parut ceva neobisnuit. Daniel Vighi a scris deja o carte impreuna cu Alexandru Vlad si cu Andras Visky; Ciprian Valcan si Imre Balazs au scos inca din 2000 o antologie bilingva de literatura maghiara, iar Serban Foarta, impreuna cu Ildiko Gabos, sotia lui, i-au tradus minunat pe Adam Anavi sau pe Zoltan Boszormenyi. Gyorgy Konrad sau Lajos Grendel au venit – unde altundeva decit pe Bega? – sa stea de vorba cu publicul, sa faca seminarii cu studentii. Asa ca aici, la noi, nimeni nu se mira daca unele lucrari de licenta sau dizertatii sau chiar teze de doctorat ii compara, hai sa spunem, pe Mateiu Caragiale cu Stanislaw Przybyszewski si cu Geza Csath. Si nimeni nu ma intreaba superior cine-s aia? Asa ca pe aici, unde placutele cu ciine muscator stau pe unele porti in patru limbi de o suta de ani, nu mi s-ar fi parut ceva iesit din comun ca Attila sa se fi imprietenit, de pilda, cu Gheo. Sau, de ce nu, cu mine.
Deci, trei: ce motive as avea sa-l invit la Timisoara? Intii, sa-si lanseze cartea, apoi sa vorbim si in cele din urma sa-i arat citeva mine de aur, din care inspiratia ar putea extrage niste romane. Asta pentru ca Attila e, cred, singurul prozator care-ar fi in stare sa porneasca pe urmele celei mai frumoase povesti de dragoste petrecute vreodata in scris, aici, la Timisoara.
N-ar trebui decit sa citeasca ce i-a spus tinerei Anna, in sute de epistole, blindul procuror-sef Elek Gozsdu, la inceputul veacului XX, in timp ce un alt timisorean a ajuns pictor la curtea Angliei, altul a fost incoronat rege in Madagascar, trei au pregatit o revolutie, iar Sandor Korosi Csoma a hotarit deja de mult, chiar aici, in cartierul Cetate, sa porneasca spre Tibet.