Romanul Dinți albi (traducere din limba engleză de Alina Scurtu) a fost publicat la Editura Polirom în anul 2014.
Dragă Zadie Smith, viața mea toată a devenit o simfonie de când citesc Dinți albi. E cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla, în literatură și poate chiar în viață.
Da, e destul de ridicol ca lectura unei cărți, fie ea și a dumneavoastră, să fie o culme în arta de a trece de la o zi la următoarea, dar uite că.
Mă încântă umorul și cruzimea și inteligența și subtilitatea rafinamentului dumneavoastră.
Am aflat informația că romanul Dinți albi e socotit printre cele mai bune romane scrise în secolul XX. Strict literar, disprețuind orice ierarhie, nu pot să îi neg adevărul. Dinți albi e o carte magnifică prin puterea ei de a fi profundă, gravă, cu adevărat importantă, fiind în același timp alcătuită din fraze care fiecare în parte e o sărbătoare și un imn închinat unei neseriozități de geniu.
Nu am mai întâlnit la nimeni un asemenea talent de a-și face din personaje simple instrumente (muzicale, aproape) cu care totul se poate face, supuse întru totul unor demonstrații de forță a ideilor.
Nu e vorba doar că ne lăsați o fantastică panoramă a vieții în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în cele mai mici detalii. E vorba că reușiți să ne spuneți despre om ceva nou și cu totul surprinzător.
Magnific e cum, în goana frazelor dumneavoastră, reușești să rămâi cu impresia că oameni cum sunt personajele dumneavoastră nu doar că ar putea să existe, dar chiar există. E limpede că ei sunt, din toate literele care-i compun, exagerări. Iată, așadar, grozavul dumneavoastră talent la lucru: demonstrați că, în definitiv, viața însăși e o exagerare.
Ce personaj e Archie Jones, acest bărbat care primește o a doua șansă la viață, după un suicid ratat (era prea puțin pentru istoria literaturii să moară Archie Jones cu furtunul unui aspirator Hoover în gură în fața unei măcelării cușer). Și ce personaj e și cea de-a doua sa soție, formidabila Clara. Ea iese dintre Martorii lui Iehova și intră într-un mariaj pe care îl visează salvare, dar – cum sunt mariajele tot rutină (dacă nu și mai rău) – ajunge. (Despre fiica lor nu vreau să vă scriu, am eu motivele mele, personale, cumplite ca tot ce e personal.) Și ce personaje sunt și Samad și Alsana și fiii lor!
Dragă Zadie Smith, am citit cartea dumneavoastră ca și cum aș fi participat la un maraton al hiperbolelor și al nuanțelor. Iar acum, la încheiere, nu sunt ostenit, nu mă simt înfrânt, am poftă de dans și poate că am să invit străini la dans pe trecerile de pietoni din orașul nostru (locuiesc pe o graniță, între Occident și Orient, o graniță care nu duce niciodată nici așa, nici altminteri).
Dragă Zadie Smith, nu ați scris o odă vieții (așa ceva pot și alții), nici măcar o anti-odă vieții (și așa ceva pot și alții). Faceți permanent demonstrația unei textualități care poate totul și chiar totul rămâne din textualitatea dumneavoastră.
Nicicând realitatea posibilă n-a fost mai îndurabilă, așa, comică și tragică în același timp, în fiecare clipă, în fiecare cuvânt, în fiecare pagină!
Cărțile emană, nu vă spun nici o noutate, lumină. Lumina Dinților albi este albastră. E un albastru deloc infinit, deloc bezmetic, deloc marin, celest deloc. E un albastru ca la oameni. Albastrul întrebării a fi sau a nu fi rezolvată dând cu banul.