Chiar nu-ți trebuie facultate ca să înțelegi că 2018 și, cel mai probabil, și anii următori au fost compromiși din punct de vedere economic de cel mai haotic și incompetent guvern pe care l-am avut după 1989. Prostiile și certurile infinite ale CDR, tăierile de salarii sub PDL, privatizările puse la cale de nea Nicu Văcăroiu – toate astea vor rămâne momente umoristice pe lângă ce-a reușit PSD în zece luni de când s-a instalat la putere. Efectele sunt încă greu de cuantificat, dar, odată sădită neîncrederea în rândul actorilor din economie, mortul se întoarce greu de la groapă.
Desigur că legile Justiției prezintă miza cea mai importantă, iar toate tumbele fiscale, măririle de lefuri în sectorul bugetar, mărirea soldelor sau alocațiilor au legătură cu faptul că trebuia mulțumit cumva, pe termen scurt, electoratul fidel care a pus PSD-ALDE la guvernare.
Dacă operațiunea OUG 13 ar fi reușit, aproape sigur Liviu Dragnea ar fi dat vina pe greaua moștenire tehnocrată și ar fi nuanțat Programul de Guvernare, uitând măsurile propuse de PSD. Protestele din iarnă l-au pus însă în situația – nedorită de Dragnea – de a continua aplicarea Bibliei Guvernamentale, un program care n-ar fi trebuit să supraviețuiască după câștigarea categorică a alegerilor parlamentare de la finalul lui 2016.
Suntem aproape de finalul lui 2017, procesele politicienilor ticăie, iar, în ciuda eforturilor supraomenești depuse în guvern și parlament, treaba murdară încă n-a putut fi dusă până la capăt. Măsurile fiscal-bugetare adoptate au reușit să producă deja blocaje greu de rezolvat pe termen scurt. Și Revoluția Fiscală de final de an pare tot un subiect scos din joben, doar-doar Iordache, Nicolae și Nicolicea or avea un pic de liniște în parlament pentru a desăvârși cea mai importantă promisiune a lui Liviu Dragnea: îmblânzirea luptei împotriva corupției.
În ciuda tuturor analizelor care s-au făcut din mediul patronal, de către sindicate sau a ieșirii categorice a președintelui Iohannis împotriva trecerii contribuțiilor de la angajator la angajat, nimeni dinspre guvern nu a reușit să explice într-un mod acceptabil de ce pornim la revoluție fiscală în lipsa unui impact semnificativ asupra lefurilor angajaților și în contextul unor pierderi de sume la bugetul central (prin scăderea de la 16 la 10% a impozitului pe venit). Simți că lipsește ceva din discuție, că ți se ascunde un mare truc pe undeva prin mintea lui Ionuț Mișa, ministrul Finanțelor. Or, din păcate, nu în bugetul tot mai văduvit de resurse al României ar trebui să ne uităm ca să înțelegem cauza reală, ci tot spre Iordache, Nicolae și Nicolicea.
Dacă ne-am consumat niște ani învățând proceduri judiciare și citind rechizitorii (un plus de educație juridică n-a stricat nici unuia dintre noi), am petrecut 2017 învățând ceva fiscalitate și macroeconomie (iarăși, un plus de cunoștințe la cultura generală a cetățeanului n-a produs vreo pagubă). Un ochi râde, altul plânge: pe de o parte, vrei să-i lași să-și ducă Programul de Guvernare până la capăt, până nu mai rămâne piatră pe piatră în țară; pe de altă parte, traiul în România va fi total lipsit de veselie în anii următori din cauza felului iresponsabil în care cei lăsați să-și vadă literatura științifico-fantastică pusă în operă au distrus toate echilibrele bugetare obținute cu ani în urmă prin tăieri dureroase de salarii și indemnizații.