Moartea Regelui Mihai este folosită drept paravan de PSD-ALDE pentru trecerea rapidă a legilor Justiției prin Parlament.
E momentul favorabil pentru asaltul final. PSD a anunțat că renunță la mitingurile împotriva „statului paralel“ de la sfârșitul acestei săptămâni, în timp ce mișcarea #rezist a precizat la rându-i că suspendă protestele în această perioadă. Exact liniștea de care Dragnea și ai lui aveau nevoie. PSD a constatat brusc că are aproape două săptămâni la dispoziție pentru a vota în Parlament Legile Justiției.
Ca urmare, s-a trecut la treabă. La numai o zi după anunțul cu moartea regelui, PSD a întețit ritmul dezbaterilor în Parlament. Dar ceea ce s-a petrecut miercuri la Camera Deputaților întrece orice închipuire.
Amendamentele puterii au trecut pe bandă rulantă, astfel că nici măcar aleșii PSD habar n-au avut ce votează. Totul a fost stabilit până la ultimul detaliu, iar din prima bancă liderii de grup indicau modul în care trebuie votat fiecare amendament. Iar ceilalți aleși PSD și ALDE executau ordinele. În același timp, opoziția a fost redusă la tăcere, ba mai mult, jignirile pe care Șerban Nicolae i le-a adus useristei Cosette Chichirău arată că majoritatea parlamentară nu este dispusă la nici o concesie.
PSD profită de momentul doliului național, sperând că oamenii nu vor mai ieși masiv în stradă, timp în care Parlamentul va vota rapid legile care să-l salveze pe Dragnea. De altfel, liderul PSD a fost absent în ultima săptămână, la fel cum a făcut-o și în ianuarie, înainte ca guvernul Grindeanu să emită celebra OUG 13.
În loc să oprească dezbaterile unor legi generatoare de tensiuni imense în societate, PSD apasă accelerația, sperând să scape cât mai ieftin.
De altfel, legile justiției reprezintă singura preocupare a tovarășilor lui Dragnea. Nu-i interesează nici bugetul, nici măcar dacă România se decuplează de la Europa. Procurorii trebuie aduși la ordinele partidului, trebuie să dea socoteală. Nu mai merge cu amânări, cei din PSD nu mai rezistă stresului de a fi chemați la DNA sau mai rău, de a afla sentințe nefavorabile.
E tot mai clar că Dragnea nu e un șef iubit în PSD, însă punerea Justiției la pământ devine prioritatea parlamentarilor și a șefilor de instituții care se știu cu musca pe căciulă.
Ce va urma? PSD va continua marșul triumfal din Parlament, cu orice risc. De partea cealaltă, foarte probabil, protestele se vor înteți. Nu va fi un final de an liniștit, dar social-democrații își asumă furia oamenilor din stradă, chiar dacă ar fi să coboare și la 15-20 la sută în sondaje.
Problema e că actuala majoritate parlamentară și-a pierdut credibilitatea, iar până la următorul scrutin mai sunt trei ani. Nu cred că PSD are un plan B. Îl interesează pe Dragnea cum va arăta economia sau dacă vom avea autostrăzi la începutul anului 2020? Nici vorbă. Și-au aruncat promisiunile la coș încă din decembrie 2016, în seara când au aflat că au câștigat detașat alegerile.
PSD se poate duce liniștit în opoziție la începutul anului viitor, numai să reușească manevra cu Justiția.
Poate că asta și urmărește Dragnea. Un PSD retras în băncile opoziției cu 45 la sută în Parlament are timp trei ani să-și revină. Mai ales că social-democrații domină și teritoriul, plus că au de partea lor și bună parte dintre televiziunile de știri.
Imaginați-vă cum ar arăta în acel moment scena politică. O coaliție de guvernare încropită de PNL, USR, PMP, eventual UDMR și minorități, iar de partea cealaltă un PSD liniștit că și-a trecut legile justiției prin Parlament și care nu va avea altceva de făcut decât să toace noua guvernare.
Pentru PNL și USR, preluarea puterii ar fi cea mai proastă variantă. Liberalii nu vor reuși să coaguleze o majoritate solidă, iar într-un astfel de scenariu PSD-ului i s-ar oferi o șansă nesperată la alegerile prezidențiale din 2019.
Câtă vreme se acutizează tensiunile în societate, varianta logică ar fi alegerile anticipate. Nimic nu garantează că, dacă s-ar ajunge aici, tabloul politic s-ar schimba radical, dar măcar românii ar fi chemați să indice drumul pe care ar trebui să-l urmeze țara. E însă un scenariu greu de realizat, pentru că anticipatele nu pot fi declanșate decât dacă Parlamentul trântește de trei ori guvernul. PSD va vota Legile Justiției, apoi se va strânge arici în Parlament.
Până atunci, ne așteaptă un sfârșit de an infernal, iar orice scenariu devine posibil.