Pentru că m-am blocat cu mașina în zăpadă și m-am chinuit vreo trei ore s-o scot până acasă, nu mai am timp să scriu povestea pentru „Supliment“ la deadline. Mă gândesc că poate o fi existând unii curioși care se întreabă ce e aia o idee de carte sau de film, de unde pornesc cărțile și filmele. Așa că „fur“ repede trei exemple din fișierul meu: „Idei în lucru“. Care vor ajunge carte sau film. Sau nu. ☺
1.
Coada de la moaștele unui sfânt, cum e la sfânta Paraschiva, la noi în Iași. Se întinde pe kilometri întregi, durează uneori și trei zile până să ajungi până la moaște pentru câteva secunde. Și e o atmosferă așa, ca la Izvorul Tămăduirii, dar nu se întâmplă nimic miraculos, din contră: oamenii se ceartă cu jandarmii, cu televiziunile, cu politicienii, se ceartă cum și cine se bagă mai în față – seamănă cu o coadă din comunism, numai că aici nu se dă nimic concret. Mi se pare o poveste despre nevoia noastră de miracole.
În atmosfera asta, un tip mai degrabă ateu, dar curios (unul care dorește să înțeleagă cum, ce și de ce se întâmplă acolo), vrea să facă un documentar parcurgând toată coada, timp de trei zile (cu o cameră ascunsă, cu un aparat de fotografiat, cu o cameră la vedere etc.). Și-n timp ce stă la coada aia și face documentarul, viața lui personală o ia razna, prin vești-conversații pe care le poartă la telefon, prin întâlniri accidentale cu trecători și cunoscuți…
2.
Există 29 de mecanisme de apărare, 29 de modalități prin care o persoană caută să scape, să se eschiveze de la o situație traumatizantă din realitate. De genul: negare (refuzul acceptării realității), regresia (întoarcerea obsesivă la un stadiu incipient din dezvoltarea personală), intelectualizarea, refularea, proiecția (transferul sentimentelor personale față de sine asupra celor din jur), altruismul etc.
Toți folosim mecanisme de apărare, chiar și mai multe, combinate, nici unul nu e nociv până nu e folosit excesiv, bolnăvicios, pe o lungă durată, caz în care persoana care folosește acel mecanism înnebunește. Cum ar fi să „povestim“ cele 29 de mecanisme prin intermediul a câte unui personaj, surprinzând the breaking point, momentul/ contextul în care o ființă înnebunește? Putem avea 29 de personaje oarecare din lumea noastră, putem avea 29 de nebuni celebri (artiști, savanți etc.), putem face o istorie a literaturii sau a artei din perspectiva asta, a nebunilor cu acte în regulă. Mecanismele de apărare avute în vedere ar funcționa doar ca liant pentru o supratemă, ca pretext pentru a construi o metafizică a nebuniei, o înțelegere a ei din perspectiva celui care înnebunește.
Evident, putem alege și mai puține mecanisme, cele mai frecvente zece, să zicem, și facem ceva ca în Decalogul lui Kieslowsky. Sau putem folosi cele mai frecvente forme de nebunie, surprinzând the breaking point.
3.
Povestea războiului surd despre î din i sau â din a, sînt sau sunt. Poate părea comic sau nesemnificativ, dar a fost realmente un război, întins pe ani de zile, odată ce un inginer comunist, ajuns președinte al Academiei, a introdus-o imediat după Revoluție. S-a lăsat cu proteste din partea întregii comunități științifice, cu ședințe furtunoase, certuri pasionale, conferințe întinse pe zile întregi în toată țara, dar ea totuși a fost implementată, fără nici un argument rațional, doar „pentru a demonstra latinitatea limbii române“, deși nu o face deloc, din contră, încalcă toate principiile științifice, inclusiv pe cel etimologic (de ex., etimologic, înger ar trebui scris ânger, că vine de la angelus, râu – rîu, că vine de la rivus)… Iar războiul ăsta continuă și azi, e o varză în limba română, lumea noastră e încă împărțită în tabere, se păstrează în paralel ambele sisteme, sunt unii care le combină, scriu „sânt“ sau pronunță „sunt“ etc. E un caz unic în limbile și țările europene, de varză lingvistică la nivel național.
Mă rog, ce mi se pare interesant aici e bătălia unor lingviști pentru scriere, pentru cuvinte, și cum un idiot a ajuns să afecteze, practic, viața fiecărui român de astăzi. Și pasiunea unor cercetători de a demonstra că ăla-i idiot, dar nu i-a ascultat nimeni. Și statutul științei pentru mase. Și cum o știință care nu-i tocmai fizică cuantică poate afecta cumva viața unei societăți, în timp ce descoperirile răvășitoare din fizica cuantică nu au impact imediat decât asupra unei mici comunități de savanți. În plus, sunt aici în joc și o mulțime de mentalități românești, e povestea legilor la români, e o poveste despre societatea noastră de azi, incapabilă să facă și să respecte o lege simplă.