PSD-ul trece printr-un conflict intern la vârf, președintele partidului e nemulțumit de premierul numit de el însuși și a decis să-l mazilească, la fel ca pe premierul numit anterior tot de el, deoarece premierul (actualul fost, nu fostul fost) era bănuit că ar vrea să preia puterea în partid, mazilindu-l de la conducerea PSD pe cel ce l-a numit la conducerea guvernului, așa că s-a cerut convocarea unei ședințe de comitet executiv a PSD, neapărat necesare, ba nu, ba da, filiale PSD județene și lideri locali își exprimă adeziunea sau disponibilitatea față de unul sau altul dintre adversarii care oficial nici nu sunt adversari, ochii și urechile presei stau cu ochii pe partid, pe PSD, pe noul premier (noua premiereasă), căci doar partidul poate decide cum va fi condusă țara de noul (sau, poate, vechiul) guvern PSD, cum va colabora cu parlamentul majoritar PSD și cum vor evolua lucrurile „în teritoriu“, unde PSD...
PSD, PSD, PSD. De câte ori ați auzit în ultimele luni de vreun alt partid politic menționat într-un context cât de cât relevant pentru societatea românească? Din când în când, poate, minusculul USR, cu încercările sale de a mai frâna un pic tăvălugul acestui partid-stat care nici măcar nu e un partid în accepția clasică a cuvântului – dar și asta e tot o reacție la controlul aproape total pe care îl are asupra României grupul de indivizi strânși sub brandul-flamura PSD.
Tot împotriva lor se organizează și protestele civice oneste din ultimul an. Ba chiar, cum îmi vine să zic, din ultimii 28 de ani.
Fiindcă și eu, la fel ca majoritatea protestatarilor, văd o legătură directă, o continuitate dinastică-plebee: PSD-ul de azi, adică PDSR-ul de ieri și FSN-ul de alaltăieri, este, într-o formă adaptată vremurilor, continuatorul Partidului Comunist Român din secolul trecut, partidul unic, cel care a controlat România din 1947 până în ziua de azi.
Nu e chiar atât de absurd să spui că Partidul Social-Democrat din România este continuatorul PCR-ului lui Nicolae Ceaușescu și, înainte de el, al lui Gheorghiu-Dej, nici că pesediștii de azi sunt urmașii comuniștilor de odinioară. Doar că trebuie să înțelegem mai bine ce înseamnă asta. Evident, actualii lideri cu greutate ai PSD nu au mai nimic de-a face cu doctrina comunistă și cu gândirea marxistă (sau marxist-leninistă). Nu sunt nici adepți ai colectivizării sau ai dominației clasei muncitoare asupra celorlalte categorii sociale, nu susțin o revoluție proletară mondială și nici nu combat ideile obscurantismului religios. Ba chiar dimpotrivă: nu cred să existe altundeva în lume vreun partid social-democrat care să atribuie atâta importanță și să ofere atâtea beneficii și atâția bani Bisericii majoritare din țara lor. Ca să nu mai vorbim de milioanele de cruci pioase pe care și le fac pesediștii de seamă prin bisericile țării, adesea în fața camerelor de filmat și nu o dată înăuntrul unor biserici pe care le-au și ctitorit, ca un soi de noi voievozi ai României moderne.
Și totuși cei care îi etichetează astăzi drept „comuniști“ nu se înșală, fiindcă – în contextul istoric românesc – exact asta sunt. Lucrurile sunt însă mai complicate și, în același timp, mai simple, fiindcă Partidul Social-Democrat nu este pur și simplu continuatorul PCR pe filiera pomenită mai sus. Comuniști asemenea lor sunt și reprezentanții formațiunii presupus liberale ALDE, liberal-democrații domnului Călin Popescu-Tăriceanu, el însuși un activist de tip comunist din specia românească. Partidul Național-Liberal – care, spre surprinderea multora, încă mai există și mai dă uneori din coadă – își are și el comuniștii de frunte, iar UDMR, formațiunea majoritară a maghiarilor din România, amușină continuu puterea și se aliază cu oricine o deține, ocupând permanent poziții de putere, conform tradiției comuniste, adică „fără deosebire de naționalitate“, cum se spunea pe atunci. Altfel spus, puterea a rămas în mâinile aceluiași soi de oameni, proveniți din același creuzet puturos al activismului de tip comunist. Iar grupul dominant, haita conducătoare, este cea a PSD, o versiune nu tocmai soft a partidului unic de odinioară.
În sensul acesta, da, PSD de azi, partidul ce domină viața politică românească din decembrie 1989 până azi, este continuatorul comunismului în România.
Dar cât de comunist a fost comunismul românesc, asta-i altă poveste.