Într-un text scris în 1962 și republicat recent, când se împlineau o sută de ani de la nașterea lui Debussy, filosoful și esteticianul Vladimir Jankélévitch nota: „francezii, fiecare o știe, nu bănuiesc deloc surprinzătoarea înflorire a geniilor creatoare pe care o reprezintă, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, muzica franceză. Ei sunt prea ocupați cu simfoniile lui Brahms pentru a le păsa“. Și, după ce cita două nume de compozitori rămase la fel de puțin frecventate până astăzi, Jankélévitch îndemna: „Fie ca publicul, ascultând aceste lucrări vehemente și pasionate, să devină conștient de bogăția de care ne privează de atâta amar de vreme coaliția snobismului și a frivolității pretențioase“.
În 1962, literatura muzicală se îmbogățea cu monografia modernă ca abordare a criticului britanic Edward Lockspeiser, Debussy. Viața și gândirea sa. Ea avea să fie completată în anii ’80 de muzicologul Harry Halbreich cu un capitol nou, Analiza operei, și volumul căpăta o versiune definitivă în colecția editurii Fayard, Indispensables de la musique.
Discuția despre Debussy și epoca sa primea impulsuri noi cu apariția unor lucrări ale lui Vladimir Jankélévitch în anii ’70 și mai ales cu aniversarea a 150 de ani de la naștere, serbată în 2012, la Paris, cu o mare expoziție la Musée d’Orsay: Debussy, muzica și artele. Curatorul ei, editor al unui admirabil catalog, Jean-Michel Nectoux, publica atunci și o colecție de înregistrări istorice, Compozitorul și interpreții săi (Aeon AECD 1215). Cel dintâi CD, Cântec și pian (1904-1948), reunea voci ca Mary Garden, Ninon Vallin, Jane Bathory, Irène Joachim, Gérard Souzay și ca pianiști Claude Debussy însuși, Benno Moiseiwitsch, Ricardo Viñes, Rahmaninov, Rubinstein, Marcelle Meyer etc.
Anul 2012 aducea și o nouă monografie, la Gallimard, în colecția Folio Inédit, semnată de Ariane Charton, o specialistă în literatură romantică și muzică, și diverse compilații de discuri, între care se distingeau cele realizate de casele Sony și Deutsche Grammophon. Sony Classical reunea într-o ediție aniversară limitată The Debussy Collection, pe 18 discuri, interpretări prețioase din anii 1950-60 cu Orchestra Simfonică din Boston, condusă de Charles Munch, cu New Philharmonia și Cleveland, dirijate de Pierre Boulez, și cu pianiști de marcă, între care Paul Crossley, Robert Casadesus, Arthur Rubinstein, Horowitz. Ultimele două discuri făceau deliciul ediției Sony, unul cu piese cântate ca bisuri (de Isaac Stern, Jascha Heifetz), celălalt, Debussy la harfă, cu Xavier de Maistre și membri ai Filarmonicii din Viena.
Deutsche Grammophon publica o colecție tot de 18 CD-uri, ultimul cu înregistrări istorice, celelalte cu numele mari ale casei, între care Benedetti Michelangeli, Maria João Pires, Martha Argerich, Pierre Boulez etc. Tot atunci, EMI Classics remasteriza în format 24 bit înregistrările superbe debussiene din anii 1960 ale lui Samson François.
Discuri demne de amintit au apărut atunci și în estul Europei: la Praga, unul de muzică de cameră cu Cvartetul Pražák și cu Trio Kinsky, la București, la Editura Casa Radio, o admirabilă colecție din arhiva istorică radio, Debussy 150.
Iar astăzi, după numai cinci ani și din nou un Centenar? Principala apariție discografică o constituie setul de 33 de CD-uri Claude Debussy: The Complete Work, la Warner, cu o selecție a interpreților de Denis Herlin, unul din cei mai buni cunoscători ai compozitorului. Ediția reunește „ansamblul operelor cunoscute ale lui Debussy“, singura lipsă fiind versiunea orchestrală a unui Intermezzo, compus în 1882.
Patru lucrări apar înregistrate pentru prima dată: Chanson de brises, pentru soprană solo, cor de femei și pian la patru mâini (redescoperire recentă), prima versiune din 1898 a celor două Chansons de Charles d’Orléans, comedia lirică pentru soprană, tenor și pian, Diane au bois (1885-87), și începutul piesei La Chute de la maison Usher, în forma lăsată de Debussy în 1916. Li se adaugă reducții pentru pian, orchestrate de Koechlin, și transcripții făcute de Debussy însuși în anii 1890, ale unor piese de Schumann, Joachim Raff și Saint-Saëns. Figurează, de asemenea, o serie de aranjamente ale lucrărilor lui Debussy făcute de apropiați din cercul său, cele ale lui André Caplet în mod special, aprobate de compozitor, și ale lui Henri Busser, Jean Roger-Ducasse, Désiré-Émile Inghelbrecht și Bernardino Molinari. Ca supliment la ediție a fost reținută singura înregistrare acustică, făcută de compozitor pentru Compania franceză Gramophone, Debussy acompaniind-o pe Mary Garden în februarie 1904, și rulourile Welte-Mignon cu 14 piese de pian, înregistrate de el, probabil, în noiembrie 1913.