Este PSD un partid comunist? Sau, mai exact, este continuatorul structurilor comuniste de dinainte de 1989? Iată o întrebare cu răspuns complicat: cel mai onest răspuns ar fi „Da și nu“.
Da, fiindcă există o linie de continuitate clară: baza FSN-ului și, mai apoi, a PSD-ului era alcătuită în mare parte din oameni cu funcții relativ importante în aparatul de partid de dinainte de 1989. Și nu doar la nivel central. În primii ani de după revoluție, deși mai puțin vizibili, diverșii primari, consilieri și lideri locali din întreaga țară erau tot activiști de partid reciclați – adică nu membri PCR obișnuiți, din marea masă de trei-patru milioane, ci personaje cu funcții de conducere și de răspundere politică. Iar odată cu trecerea timpului, ei au fost înlocuiți încet-încet de oameni mai tineri, care au crescut sub pulpana lor, într-un grup închis de lideri mai mici sau mai mari, însă modelați conform aceleiași matrici „comuniste“.
Ghilimelele își au rostul lor, iar aici putem porni discuția de la partea de „Nu“ a răspunsului. E un „Nu“ mai strict, care ține de felul în care a fost aplicată ideologia comunistă în România, de forma pe care a luat-o sistemul presupus egalitarist ce a purtat numele de comunism.
În realitate, nici una dintre țările așa-numite comuniste nu a reorganizat structura socială conform ideologiei marxiste (și nici măcar marxist-leniniste). Și când scriu asta, nu vreau nicidecum să reiau mantra stângiștilor radicali, popularizată cu obstinație și azi, cum că de fapt comunismul a fost un sistem bun, însă greșit aplicat. Nici vorbă. Adică da, sistemul a fost greșit aplicat în România, la fel ca și în URSS, Cehia, Bulgaria, Albania, Coreea de Nord, Cuba – dar nici nu se putea altfel. În sine, comunismul e o utopie ce contrazice trăsăturile fundamentale ale umanității și, ca sistem politico-social, este inaplicabil în orice realitate istorică –, dovadă și eșecul său în toate teritoriile unde puterea a fost deținută de comuniști autodeclarați (inclusiv în China populară). Ideologia comunistă a fost cea mai mare și mai eficientă metodă de manipulare a secolului XX, fiindcă, spre deosebire de nazism, își ascundea caracterul malign sub masca generozității și grijii față de un concept abstract numit propagandistic „omenire“. Pus în practică, comunismul ca ideologie poate fi concentrat într-o zicere răutăcioasă, dar ilustrativă: „O să salvăm omenirea, chiar de-ar fi să piară toți oamenii“.
Însă ea, ideologia, a fost folosită cu succes ca justificare pentru preluarea puterii și obținerea controlului absolut asupra statului și a cetățenilor. Prin orice mijloace, evident, de vreme ce scopul era atât de generos. Binele cu de-a sila, ba chiar ceva mai ticălos: răul cu de-a sila, prezentat drept bine comun.
Cazul României nu e nici cel mai grav, nici cel mai reprezentativ, dar e cel care ne interesează. Din 1947, când comuniștii au preluat oficial puterea în stat, și până în 1989, nomenclaturiștii partidului s-au folosit de ideologia comunistă pentru a deveni stăpânii absoluți ai țării. Partidul unic, economia centralizată, colectivizarea forțată, totul a fost făcut pentru ca o elită politică – altfel de duzină –, susținută de marea putere a URSS și de un aparat de represiune crunt, să controleze întreaga Românie, să devină stăpânii absoluți și discreționari ai țării. O rețea de mici și mari stăpânitori, care mestecau clișee din scrierile clasicilor marxism-leninismului fără să le priceapă foarte bine, dar folosindu-le ca pe un fel de semne de recunoaștere a apartenenței la clasa conducătoare, a condus țara spre sărăcie și foame, perpetuând decenii de-a rândul marea minciună.
Aici intervine și una din marile diferențe dintre capitalism și comunism: cel dintâi era așa cum se spunea că este, cu bunele și relele lui, pe când cel de-al doilea era o ficțiune ce ascundea felurite forme de totalitarism și nu era mai deloc așa cum se spunea că este. O minciună susținută cu tărie, până în pânzele albe, și care a făcut epocă. Nu una foarte bună, după cum se știe.
Și – cum sper să povestesc săptămâna viitoare – de-aici, din această minciună, crește mărețul arbore genealogic ce leagă PCR-ul de PSD și de clasa stăpânitoare a României contemporane.