Romanul Casa Golden (traducere din limba engleză și note de Dana Crăciun) a fost publicat la Editura Polirom în anul 2017.
Scumpe domnule Rushdie, am citit noul dumneavoastră roman, Casa Golden, și aș vrea să fac unele precizări.
Precizare unu: m-a fermecat bucuria cu care ați scris această carte. E o bucurie transparentă, vizibilă ca o durere sinceră la om. Nu mai aveți, de decenii, nevoie de nici o confirmare în literatură. E grozav să constați că scriitorii adevărați nu sunt scriitori de paradă – sunt scriitorii care nu și-au pierdut bucuria de a spune o poveste.
Precizare doi: m-a încântat că romanul dumneavoastră este, până la urmă, răspunsul la aceste două întrebări: ce înseamnă eroismul în zilele noastre și ce înseamnă ticăloșia? Mi-a plăcut demonstrația dumneavoastră, mai ales că pleacă de această justă ipoteză: cât de multe am uitat dacă nu mai știm răspunsul la astfel de întrebări?
Precizare trei: tot minunat e că plecați la drum în romanul dumneavoastră și de la acea chemare a povestitorilor ambulanți în Roma Antică (relatată nouă de Plinius): Dați-mi un bănuț de aramă și o să vă spun o poveste de aur.
Precizare patru: Nero Golden e un mare personaj. Arareori am citit o caracterizare mai bună decât aceea a lui Nero Golden. Sunt voci (proaste voci) care afirmă că acum, în mileniul prezent, personajele din literatură nu ar mai avea nevoie de astfel de caracterizări, că literatura, pentru a fi modernă, trebuie să depășească această manieră clasică, desuetă, de a-și trata eroii (ce înseamnă, deci, eroismul?, ce înseamnă, deci, ticăloșia?). Și, dacă îmi dați voie, aș vrea să inserez aici un citat, pentru că foarte puțini dintre cititori se vor obosi, totuși, să se mai înhame la o lectură aprofundată (măcar cu atât să rămână și ei). Iată, perfecțiunea:
„A descins în oraș precum unul din acei monarhi europeni decăzuți, capi ai unor dinastii sfârșite, care încă își mai foloseau titlurile onorifice ca nume de familie – al Greciei, al Iugoslaviei sau al Italiei – și care tratau jalnica particulă fost de parcă nici n-ar fi existat. El însă nu era fost în nici un fel, asta părea să spună atitudinea lui. Era maiestuos în toate cele: în cămășile cu gulere apretate, în butonii de la manșete, în pantofii englezești făcuți la comandă, în felul cum se apropia de ușile închise fără să încetinească pasul, știind că ele se vor deschide în fața lui (…), precum și în automobilele sale, în afecțiunea pe care o avea pentru mesele de joc, în serviciul imposibil de returnat la ping-pong, în slăbiciunea sa pentru prostituate, whisky și ouă umplute, în dictonul deseori invocat – preferatul conducătorilor absolutiști, de la Cezar la Haile Selassie – conform căreia singura virtute care contează este loialitatea“.
Precizare cinci: iar fiii lui Nero, Dumnezeule, fiii lui Nero! Cu ei ne treceți de la antici – prin Dostoievski – până în zilele noastre, insuportabilele noastre zile superficiale, care există, parcă, doar cu voie de la Zeul Spectacolului.
Scumpe domnule Rushdie, vă invidiez de multă vreme pentru această artă subtilă: scrieți cărți care le par accesibile și celor fără prea multă minte, le îmbrăcați în haine strălucitoare (aurite) și le dați drumul prin lume pentru a le intermedia și acestora (îndeosebi, bogați) o clipă de întâlnire cu marea frumusețe.
Casa Golden e irezistibilă tocmai în acest punct – de dincolo de cortina orbitoare ne zâmbește, cu toată gravitatea, marea tragedie. Sau, cum mai bine i-ați spune dumneavoastră, mișcarea învolburată a vieții.