Acum vreun an, circula pe Internet un filmuleț viral cu o fetiță de 2-3 ani, blondă, bucălată, veselă. Avea toate cele patru membre amputate, un pic mai sus de bază, suficient cât să rămână dovada că acolo fuseseră brațe mai lungi și picioare mai lungi.
Cineva din film îi aduce o păpușă care, ca și ea, avea brațele și picioarele amputate. Fetița a început să țipe și să plângă și să râdă în același timp și să îmbrățișeze păpușa cu tot corpul ei, în felul acela autentic în care doar copiii au reacții. Era prima dată când a văzut o păpușă „ca ea“. Știți cum sunt filmulețele virale, gândite să îți stoarcă emoții, și chiar m-am enervat pe mine când mi-au dat lacrimi în ochi. Dar apoi am început să mă gândesc.
Filmulețul mi-a rămas în minte și am început să mă uit la produsele pentru copii cu alți ochi. Câți dintre ei pot cumpăra, cu adevărat, ceva ce le seamănă? Le vindem păpuși filiforme ale unor domnișoare care, dacă ar exista în viața adevărată, ar suferi de anorexie. Ce învață fetițele atunci când absolut toate păpușile de pe rafturi sunt slabe și perfect proporționate? În primul rând, învață că dacă ești altfel, lumea nu are loc pentru tine. În al doilea rând, își formează pentru totdeauna în minte o imagine a „corpului ideal“, la care vor încerca să ajungă toată viața și vor eșua.
Filmele și animațiile pentru copii sunt și ele problematice, deși Disney face eforturi evidente să diversifice personajele. Până nu demult, toate filmele erau despre prinți albi, vânjoși și curajoși care salvau prințese slabe și neajutorate, care la rândul lor se îndrăgosteau pe loc de prinț. De aproximativ 10 ani, au început să apară altfel de personaje principale. Așa au apărut Tiana, prima prințesă neagră, Moana/ Vaiana, copilul dintr-un sat polinezian, Anna din Frozen care măcar nu își caută prinț și mult-lăudatul Coco, copilul erou principal într-o poveste care reflectă și respectă cultura mexicană. A devenit pe loc cel mai bine vândut film din Mexic, arătând, în caz că mai era nevoie, cât de important este să te recunoști și să te vezi și pe tine în produsele culturale.
Am ajuns și la cărți. Sigur, există suficiente cărți pentru copii în România, dar câte dintre ele au drept protagoniști eroi în care să se regăsească și minoritățile naționale? Acum un an, am dat peste o inițiativă minunată: un grup de oameni, intitulați „The New Storytellers“, adunau bani pentru o carte cu supereroi romi. Cartea urma să fie scrisă de Adina Rosetti și ilustrată de Irina Dobrescu, două dintre cele mai îndrăgite autoare de literatură pentru copii din România.
Poveștile, detaliile, spiritul urmau să fie inspirate de copiii din Ferentari, participanți la o serie de ateliere creative, în care să folosească povestirea, desenul, dialogul ca să își transmită propria experiență.
Între timp, cartea nu mai este un proiect, ci o realitate. Se intitulează Povestea kendamei pierdute, iar la începutul lui 2018 inițiatorii au anunțat că Editura Arthur va publica volumul. Descrierea cărții sună așa: „Povestea urmărește un grup de copii de la o școală din Ferentari: Ionuț, un băiat care nu se desparte de kendama lui, Diana, o fată care iubește dansul, și ceilalți prieteni ai lor. Un vrăjitor rău a transformat însă o parte a cartierului într-un ținut cenușiu și trist – Aleea Duhurilor. Cu ajutorul unei Zâne bune, copiii încearcă să readucă viața, culorile și speranța înapoi“.
Este o carte pentru toți copiii, nu doar cei din Ferentari. Pentru că atunci când cărțile, filmele și păpușile noastre nu sunt suficient de diverse, nu au de pierdut doar cei care nu se regăsesc în ele, ci toți copiii. Avem cu toții nevoie de eroi. Nu e mai liniștitor când știm că oricine poate fi unul?
FOTO: Cu alte cuvinte (Facebook)