Astăzi vorbim despre un sat al cărui nume prefer să nu îl dezvălui, fiindcă ar fi nedrept față de celelalte sate aflate fix în aceeași situație.
Adică aruncate în locul în care trei dealuri au făcut pace și și-au pus văile la comun, ca într-un fel de cooperativă topografică. Cătunul ăla izolat, cu aer curat și peisaje extrem de frumoase, până plouă două zile și se încleie tot.
Ale naibii drumuri de țară cu declivitate accentuată, pe cât sunt de ușor de coborât, pe atât de aproape imposibil sunt de urcat, după ploaie. E cleiul acela ancestral, temelia moale a patriei, cel care te prinde de glezne și te ține în loc, ca să-i asculți povestea. Dar poveștile lui nu sunt despre matematică, limba română sau chimie, pentru astea trebuie să ajungi la școală, împreună cu ceilalți elevi din grupușorul tău împotmolit. Vecinul cu mașină, care îi ducea până la școală, s-a declarat învins de mocirlă. Tații învățăceilor au împins-o care cum a putut, dar degeaba. Niște boi.
Niște boi, anume doi, au fost aduși și înjugați la greaua caznă a școlarizării în pantă. Mai cu frumosul, mai cu crucea, mai cu biciul, plăvanii au tras, mai bine spus au târât mașina până în vârful dealului, de unde cei patru kilometri până la școală deveneau parcur…gibili (cred că se putea scrie mai bine ideea asta). Unii boi sunt predestinați să care lemne, alții să are, iar unii pun greabănul la propășirea învățământului. Mai ales într-o iarnă ambiguă, cu dezghețuri dese.
Atât de bine se învățaseră boii cu sunetul motorului și cu mirosul de ambreiaj ars, încât se prezentau singurei în fiecare dimineață cleioasă.
Copiii îi mângâiau și le dădeau mere, ca să mai uite de usturimea biciului care ținea loc pedalei de accelerație. Nu era nevoie de mai multă tehnologie, doar de forță animală și de internet. Fiindcă dacă mângâi un bou fără să pui asta pe feisbuc, boul ăla nu există.
Laicuri, șeruri, comentarii, concluzia a fost că autoritățile stau cu mâinile în sân, în timp ce viitorul țării, blocat între dealuri, se zbate în mocirlă. Ca un virus gripal, știrea a făcut ocolul pământului și a ajuns până hăt departe, la județ. Presiunea media a devenit greu de ignorat. Nu putem, dom’le, să ne facem de râs în fața Europei! Hai să haidem! Telefoane, propuneri, soluții!
Fiindcă da, este degradant modul în care unii elevi se chinuie, prin mocirla unui drum desfundat, să parcurgă patru kilometri până la școală. Se pare că acesta este unul dintre motivele pentru care autoritățile competente au hotărât închiderea ei.