Pentru un savant țintuit într-un scaun high-tech și cu mintea rătăcită în spații intergalactice, regretatul Stephen Hawkins a fost un personaj extrem de cunoscut de marele public. „Am fost destul de popular la vremea mea“, spunea savantul. „Unii chiar mi-au citit cărțile.“
Cărțile lui, în special un anume bestseller, sunt responsabile pentru popularitatea pe care a cunoscut-o, deși numai povestea lui tristă, maladia care l-a transformat practic într-un cyborg și pe care a înfruntat-o decenii la rând, ar fi fost suficientă pentru a-l face celebru.
Cartea care l-a transformat pe Stephen Hawkins în vedetă a fost Scurtă istorie a timpului pe care savantul a scris-o în anii ’80, când i s-a sugerat să întocmească un volum de popularizare. Hawking s-a rupt temporar de preocupările universitare – „zona mea de interes a devenit atât de tehnică, încât numai un număr restrâns de savanți pot înțelege matematicile implicate“, spunea el mai târziu – și a transpus pe înțelesul marelui public propriile cercetări, radiind din expunerea sa toate ecuațiile, în afară de una singură: E = mc².
După uriașul succes al cărții, Hawking a fost de neoprit: talkshow-uri, conferințe și apariții în emisiuni și seriale TV foarte populare. Mai ales în cursul ultimului deceniu, savantul britanic a fost mai prezent ca niciodată în mass-media, spunându-și părerile despre aproape toate subiectele serioase la modă, de la schimbările climatice la viruși și pericolele ridicate de inteligența artificială sau cele legate de probabilele civilizații extraterestre.
Și-a câștigat o uriașă popularitate după ce a apărut, între 1999 și 2010, ca personaj în mai multe episoade din Familia Simpson, explicând Lisei Simpson teoria „universului în formă de gogoașă“. De asemenea, a apărut în celălalt serial de animație al lui Matt Groening, Futurama.
Anterior, Hawking a jucat rolul propriei holograme, alături de Albert Einstein și Isaac Newton, într-un episod din 1993 din Star Trek: Generația următoare, ca partener de pocker al androidului Data.
În ultimii ani, Hawking a apărut din nou în propriul rol în popularul serial The Big Bang Theory.
Pink Floyd au „ritmat“ vocea savantului pe o piesă de pe albumul The Division Bell, folosită la o reclamă TV în 1994, și, de asemenea, pe piesa Talkin’ Hawkin’ de pe ultimul album al trupei, The Endless River (2014).
În 1992, Hawking apare ca personaj în opera The Voyage, comandată de Metropolitan Opera lui Philip Glass (care a realizat și coloana sonoră a unui documentar despre viața savantului), iar compozitorul german Rolf Riehm a compus piesa Hawking.
Și, nu în ultimul rând, povestea lui a devenit subiect de film de cinema în 2014: The Theory of Everything, adaptare a biografiei scrisă de prima soție a savantului, regizată de către James Marsh. Un film care i-a adus interpretului lui Hawking, actorul Eddie Redmayne, un premiu Globul de Aur și un Oscar.
Printre cele mai neașteptate omagii artistice aduse celebrului astrofizician se numără și spectacolul La damnation de Faust, lucrare a lui Hector Berlioz, pusă în scenă la Opéra Bastille în 2015. În acest spectacol, regizorul leton Alvis Hermanis și-l imaginează pe Hawking în rolul unui Goethe modern. „O figură paternă care trebuie să tranșeze finalul între Mefistofel, care anunță sfârșitul Terrei, și Faust, care crede că lumea mai poate fi salvată“, explică tenorul Jonas Kaufmann.