Dupa un an sau doi petrecuti intr-o functie politica oarecare, fie ea in guvern sau in Parlament, aproape orice barbat (si – ceea ce e mai trist – aproape orice femeie) incepe sa se ingrase. Nu e vorba de ingrasarea naturala, care vine odata cu bunastarea si cu virsta, ci de o umflare cu pompa, care puhaveste carnea, face falcile sa atirne ca la buldogi si naste rinduri de cefe si de gusi, burti si funduri lasate greoi peste pantaloni sau in turul lor. In plus, fenomenul afecteaza toate virstele biologice si se petrece foarte repede. Daca nu-l vezi pe proaspatul politician vreo zece-douasprezece luni, risti sa nu-l mai recunosti.
Evidenta mi-a sarit in ochi intr-o seara, cind urmaream declaratia telefonica a unui fost ministru, un politician tinar, de noua generatie, acuzat de nu stiu ce afaceri dubioase. Cei din redactia televiziunii au facut greseala sa puna intr-un colt al ecranului, in paralel cu imaginile actuale, ce ilustrau declaratia personajului, o fotografie din arhiva lor, veche de vreun an. Socul a fost imens: intre tinerelul cu figura de smecheras frumusel, tras printr-un inel, care fusese ieri, si ex-ministrul falcos si greoi, tras printr-un butoi, care era azi, vedeai mai degraba o relatie de rudenie. Poza de anul trecut parea sa reprezinte fiul rebel al malacului de azi.
De atunci am inceput sa fiu atent la schimbare. Si am vazut ca da, se petrece foarte-foarte repede. E drept, la un anumit punct procesul se opreste, dar abia dupa acumularea a vreo 80-100 de kilograme. Si, cum ziceam, e si mai trist sa il vezi la niste biete femei, care au vrut si ele sa devina politiciene – ca, de, barbatul poate fi un pic mai gras ca dracul, dar femeia… ah, femeia! Nu-i mai mare jalea sa vezi ca o tinara zglobie si plina de energie reformista ajunge dupa un an sau doi o namila obosita si artagoasa, cu aere si umeri de comisar sovietic?
Mare mister, oricum! Mai ales ca, odata cu greutatea, proaspetilor ingrasati li se schimba si comportamentul: devin greoi, aroganti, intoleranti si tifnosi. Nu mai asculta si de fapt nu mai aud pe nimeni daca nu e din lumea grasilor.
S-ar putea sa avem de-a face cu o modificare psihosomatica demna de interes si pentru psihologi, si pentru fiziologi. Fenomenul apare la puternicii zilei – in special la politicieni, dar si la oamenii de afaceri, mai ales ca de multe ori categoriile acestea se suprapun. Asa se face ca prima ipoteza care iti vine in minte e ca grasimea e un semn al puterii si ca undeva, in adincurile creierului celui puternic, se produce o schimbare autoindusa, o modificare chimica sau mai stiu eu de care. Odata ajuns „puternic al zilei”, individul – pina mai ieri om normal – simte ca trebuie sa se distinga cumva de masa cetatenilor de rind. Iata ce ar putea declansa procesul de ingrasare sus-pomenit. E, probabil, cea mai simpla solutie a subconstientului, fiindca trebuie sa fie vorba de ceva vizibil. Sigur, oamenii aia ar putea sa-si creasca niste coarne, sa dobindeasca trei ochi sau sa faca sa le rasara un girofar pe teasta, dar astfel de variante sint mai greu de realizat. Ingrasarea e solutia cea mai la indemina. E echivalentul construirii unor vile cu patruzeci de camere – fiindca vila n-o poti cara dupa tine, ca sa-ti ateste de la primul contact prestigiul si puterea.
Am mai descris odinioara fenomenul intr-un eseu intitulat Omul-ceafa, doar ca acolo am propus o interpretare ideologica si istorica. Altfel, cred in continuare ca ingrasarea rapida e un fenomen psiho-social, ce se declanseaza in subconstient. Si mi se rupe inima cind vad o fosta frumusete latindu-se in falci si solduri sau un fost fante de cartier transformat intr-o bute cu gusa si slanina.
Insa depinde cum vede lucrurile fiecare. Da, poate ca sint uriti. Dar sint puternici. O vreme…