Rutina la serviciu are și bune și rele. Partea nasoală e că se poate lăsa cu monotonie, iar asta sapă în cheful de muncă până la limita în care efectiv ai vrea să-ți dai demisia și să alergi desculț prin parc, prin iarba înrourată, dacă nu ai avea ratele la mașină.
Partea bună e că te ajută să nu greșești, ba chiar îți face munca mai ușoară. Se cheamă că ai ochiul format.
Angela este casier la instituția aia a finanțelor publice locale. Fix genul de slujbă la care faci același lucru zi de zi, de parcă ai fi prins într-o buclă temporală. Că doar nu o să vedeți prea curând știre cu un jaf armat la casieria asta, ca să spui că în sfârșit ceva a scos-o pe femeie din rutină. Își omora plictiseala cum putea, printre acte și bani. Bani de toate felurile, cu care își măsura priceperea ochiometrică.
Spre exemplu, ajunsese la performanța că lua un teanc de bancnote și își dădea seama, fără să numere, câte bancnote erau. Băi, te băga în toți sperieții. Ba uneori punea pariu cu colegii din compartiment: o cafea pentru cine ghicește, fără să numere, câte monede sunt într-o pungă oarecare.
Recent, în fața ghișeului Angelei s-a proptit, pufnind nervos și glorios, cetățeanul Icsulescu. Nervos fiindcă trebuia să achite o amendă de cinci mii de lei, pentru nu știu ce lucrare de construcții neautorizată. Glorios fiindcă găsise o cale de răzbunare pe sistem: adusese suma în monede de unu și cinci bani. Poftiți buletinul, poftiți procesul verbal, ăștia sunt banii, descurcați-vă, hi hi hi! Dar Icsulescu nu știa că stătea în fața unui ninja al număratului din ochi.
— Mda, sunt patru mii cinci sute de lei.
— Ba nu, doamnă, sunt cinci mii. Numai eu știu cum i-am adunat.
— Sunt patru mii cinci sute, domnule, i-am numărat din ochi. Credeți-mă, nu dau greș niciodată.
— I-am numărat acasă, monedă cu monedă, cu soția și copilul.
— Poate că soția dumneavoastră și-a băgat în sân, pe ascuns, niște monede. Are cupele mari la sutien?
— Nici măcar nu poartă sutien când stă în casă.
— Ce medie are copilul la matematică?
— Șapte.
— Eh, poftim, este prost grămadă și dumneavoastră îl lăsați să numere bani. Sunt patru mii cinci sute. Dacă nu mă credeți, numărați-i din nou.
— Păi nu, că i-am adus ca să-i numeri dumneata, fiindcă eu consider că am fost amendat pe nedrept.
— Nu mă pricep la amenzi, dar aici sunt patru mii cinci sute. Vă rog să aduceți diferența de monede.
Icsulescu nu mai avea monede, așa că a mai scos din buzunar cinci foi de o sută, a primit chitanța și a plecat victorios. Chinuită de rutină, Angela a început să care sacii. Știa că erau cinci mii de lei în ei.