Ia ginditi-va un pic la imaginea unui politist generic. Va vin in minte bancuri cu militieni? Va ginditi la calitati precum lipsa de educatie, agresivitatea si prostia? Va ginditi la spaga? La incompetenta? Nu m-as mira. Asta e de cele mai multe ori imaginea promovata si informal, de catre cetateanul obisnuit, dar si prin mass media. De ce oare?
Intr-un an, de Paste, am ramas incremenit urmarind una din stirile traditionale despre aglomeratia de la minastirile trendy. Masini parcate aiurea, inghesuite una intr-alta, blocind intreaga circulatie, si citiva politisti neputinciosi, pe care nu-i asculta nimeni. Imi rasuna si acum in urechi replica unui personaj, probabil din lumea noastra buna, dar care mi-a ramas neidentificat, la apostrofarea timida a unui politist cum ca ar fi oprit masina intr-un loc unde n-are voie s-o faca: „Te bag in pizda ma-tii de tablagiu, auzi? Te bag in pizda ma-tii!”. Iar politistul s-a retras umil si neputincios.
* * *
Politistul roman, adica „tablagiul”, principala tinta a bancurilor si a dispretului popular, duce in spate mostenirea urita a Militiei comuniste, instrument de represiune al fostului regim, care nu excela nici prin finete, nici prin spirit democratic. Mai rau: in imaginarul public Militia aparea ca un fel de organ de represiune handicapat mental sau, in cel mai bun caz, un aparat de tortura de mina a doua, format din executanti fara creier. Inteligenta („diabolica”, bineinteles) era rezervata Securitatii, categorie de lux a javrelor de paza si aparare din acei ani. Realitatea insa nu era tocmai asa… Dupa declaratiile, manifestarile din spatiul public si interviurile unor fosti ofiteri din esalonul superior al Securitatii, mi-am dat seama ca am cunoscut sefi de post cu mai mult creier si bun-simt decit coloneii si generalii agramati care pozau in „eminente cenusii”. Numai ca nu te poti lupta cu imaginarul social.
As mai spune ca de la Revolutia din 1989 au trecut optsprezece ani si multi dintre militienii de atunci fie nu mai sint… politisti, fie, cu un pic de noroc sau efort, au devenit ofiteri. Doar ca furia ori dispretul cetateanului se revarsa tot asupra politistilor de rang inferior, cu care are contact direct, chiar daca e vorba de oameni angajati in Politie dupa 1989. Dar, iarasi, nu te poti lupta cu imaginarul social.
O circumstanta agravanta, care contribuie si ea la construirea unei imagini negative a politistului roman, este acea trasatura specifica indivizilor din orice colt al planetei: revolta in fata autoritatii. In fiecare om exista o vina de rebeliune, un impuls spre anarhie. Legea, autoritatea sint constringatoare si ingradesc libertatea individului. In conditii diferite, in situatii diferite, dar in esenta tot aia e. Si cum nu toti oamenii au o personalitate rebela de o anvergura atit de mare incit sa se apuce sa rastoarne regimuri si guverne, cetateanul de rind se multumeste din cind in cind cu meschina rebeliune impotriva autoritatii mici. Bancuri cu politisti prosti au toate popoarele lumii (daca au si politie). Ele nu sint decit o forma a acelei rebeliuni marunte.
Politistul roman se confrunta cu ambele reflexe pomenite aici: cel local, mostenit si transmis – cel putin ca tip de atitudine – din anii comunismului, si cel universal, de rebeliune in fata oricarei forme de autoritate. Nu cred ca-i vine usor…