La prima ediție a festivalului, întâmplarea face să fi fost într-o cârciumă chiar din Iași, la un concert dat de Vama.
Vorbisem cu Tudor Chirilă să scriu un reportaj despre un mini-turneu de-al lor (am mai fost, cu aceeași ocazie și la Focșani, unde o mulțime în delir scanda Bote!, Bote!, la o lansare de modă a îndrăgitului designer heterosexual Bote). Nici nu știam că FILIT există. Nu mai știu cum am aflat – trecuse binișor de miezul nopții – că există așa ceva pe pământ, dar nu mi-a venit să cred, cum oltenilor la auzul faptului că trăiesc, între oameni, prin lume, și girafe.
Un an mai târziu, nu mai știu cum se face că am ajuns la festival, ziarist acreditat. Am făcut chiar și interviuri cu scriitori, inclusiv unul pe care nu l-am publicat niciodată în care domnul Arriaga povestea cum îi place să ucidă cu cuțitul său de vânătoare. A fost foarte frumos. Nu cunoșteam scriitorii și nici acum nu îi cunosc, preferând, cititor fiind, să îi citesc decât să ne batem pe burtă pe la agape și simpozioane. Chiar și așa, am întârziat la lucrările unor mese la niște ateliere de bere, până când m-au prins zorile. Am ajuns în cele din urmă într-un cămin studențesc unde eram cazat și am zis să adorm, numai că a căzut geamul și a nins în cameră, de era să mor nins ca un clasic. Niște tinichigii de-ai locului au intervenit prompt și n-am mai murit. A fost cel mai frumos FILIT pentru mine. La întoarcerea acasă, într-un autocar, mi-am cunoscut și viitoarea nevastă, cum s-ar spune. Ca să vedeți până unde s-a ajuns.
Mai an, am ajuns și eu, cât de cât, scriitor. Am umblat prin licee pe la copii deștepți și am aflat, de la un prieten scriitor, istorii fantastice. Se spune că există în Iași un bărbat chel care susține că el a inspirat desenul omulețului FILIT.
L-am căutat prin tot dulcele târg, dar ia-l de unde nu-i. Nu l-am aflat. Alta: zice că umblă prin Iași tot așa unul orb de zdrăngăne o vioară de ani de zile, dar nu s-au lipit două note de el. Nici pe el nu l-am găsit, mi-ar fi plăcut să-l cam scriu. Alta: zice că umblă prin Copou să facă negoț un vânzător de broaște țestoase (zece lei cea mare, cinci lei cea mică). Nici el nu mi s-a arătat. Văzând că nu îi găsesc, ce-am făcut: am umblat pe la periferia Iașului pentru un reportaj, dând de două mari personaje, Costică Curentatu’ și mama lui, pe care prompt i-am și scris pentru îndrăgita platformă Recorder, al cărei părinte cofondator s-a întâmplat să fiu.
Și așa am ajuns până în zilele noastre, când am venit la Iași în ciudata calitate de biograf al lui Ion Creangă. Ziceți-mi creangolog, creangofil sau cum veți considera. Cert e că am scris o cărticică despre povestea vieții și operei humuleșteanului. Am umblat prin radiouri și licee, pe la bojdeucă și muzee și prin piețe făcând vorbire despre acest volum care nu are altă calitate decât aceea că este, totuși, despre Ion Creangă și nu se cuvine să îl lăsăm pe cel mai mare povestitor al românilor pradă uitării.
În rest, am dat și eu ureche pe la scriitori consacrați, încercând să învăț de la fiecare, fie și puțin. Am încercat să fac propagandă umorului și neseriozității (am consemnat riscul să apară prin Iași scriitori cu propriile statui în cârcă), am calomniat pe nedrept hipsterii doar ca să râd de cum se supără ei când nu au unanimitate în apreciere și am îndemnat pe toată lumea să se gândească, în fiecare zi, măcar cinci minute pe zi, la propriul omolog bulgar.
Acestea fiind spuse, așa mi-am trăit FILIT-urile și adevăr vă spun vouă, iubiți cititori: au fost zile frumoase, nu doar îndurabile, cum sunt atâtea altele.
Pe cale de consecință, îmi dau jos pălăria, ieșeni.
FOTO: FB FILIT Iași