1.
Am un espressor care merge numai cu anumite pastile de cafea, speciale, găsibile doar la două supermarketuri din Iași.
Și le-am terminat. Și m-am obișnuit cu cafeaua aia. Nu e acidă pentru stomac, mi se pare singura cafea din lume care e foarte bună și rece. Și-n seara asta pe la 7 mi-am încercat norocul să caut cutiile de cafea anume la un Lidl din calea mașinii, că parcă am văzut cândva, deși eram aproape sigur că nu sunt. Și aveam dreptate. Nu erau.
Și n-am găsit altceva de cumpărat decât o conservă anume de ton, care-mi place și există numai la Lidl. Și m-am așezat la o coadă interminabilă, mai rău ca în comunism, între oamenii ăia cu coșuri încărcate de sute de chestii care îndoaie portbagajul mașinilor în drum spre casă. Și eu eram neras și gârbovit, cu cearcăne la cearcăne, cu geaca mea de munte lăbărțată. Și am așezat conserva aia între două semne cu „următorul client“, între sute de multe alte chestii, și am simțit cum tuturor celorlalți gârboviți de la o coada mai nasoală decât în comunism li se face milă de mine, cum discută din priviri – am simțit toată bunătatea acestei lumi – și sunt pe punctul de a spune cu voce tare: „Haideți, măi oameni, să punem mână de la mână și să-i cumpărăm nenorocitului ăsta și altceva de mâncare decât o nenorocită conservă de pește!“.
2.
Sunt vreo zece ani de când îl cunosc: un nebun în capot, cu o sacoșă în mână, în care are, printre altele, un aparat de radio. De cele mai multe ori, vorbește cu o persoană la întâmplare sau cu una imaginară. Alteori, când e singur, în special după miezul nopții, ține aparatul de radio pe umăr și ascultă muzică. Și întotdeauna zâmbește. De aproape zece ani, la diferențe de câteva luni, uneori de săptămâni, îl întâlnesc acolo, la poarta spitalului de urgențe, indiferent de noapte, zi, Crăciun, Revelion, Paște, minus sau plus 30 de grade. De fiecare dată când mama sau tata vin cu Salvarea la urgențe. Cu probleme mai mici sau mai mari.
Acum e cald, e soare afară, dar mă întreb cum Dumnezeu, de zece ani de zile, omul ăsta, în afară de nebunia lui, e mereu sănătos fizic?
3.
Ies afară pe prispă, îmi aprind o țigară, îmi salut vecinul. Îi văd doar vârful capului după gard.
— Dom’ Florin, ce faci, stai afară? mă întreabă rar, apăsat.
— Da.
— Și mai stai oleacă afară?
— Da.
— Mai stai să mă duc până în casă.
După vreo câteva minute îl aud din nou:
— Dom’ Florin, vino până la gard!
Mă apropii, dar nu-l văd. Îi apare doar mâna întinsă:
— Dom’ Florin, uite ia sticla asta de vișinată. O am de 3 ani, de când eram la apartament, dar abia acum am găsit-o. Și e bună… Ha-ha-ha, râde rar, apăsat.
O iau, o gust, chiar e bună.
4.
Am adormit un pic și visam că nu mai vine Franzen la FILIT. Și mi-a sunat telefonul, am sărit ars, un domn m-a rugat să aștept pe fir trei-patru minute până intru live pe TVR Iași. Iar în telefon l-am auzit pe Jonathan Franzen, vorbind despre prezența lui la Iași în FILIT, într-un interviu luat de TVR Iași. Și, ascultându-l, m-am liniștit: deci sigur a fost.