Bienalele, care nu intimplator se bucura de un puternic ecou international in ultimii cincisprezece ani, in paralel cu marsul triumfal al globalismului economic, sint intr-un fel, daca vreti, tocmai instrumentele care innobileaza acest progres la nivel cultural. In aceasta privinta, „bienalele” si „piata artistica” nu sint contrarii, ci unul si acelasi lucru.
Stim inca din epoca moderna ca nu putem privi arta si cultura ca fiind separate de conditiile sociale in care se articuleaza. Relatiile multiple dintre arta, societate si istorie trebuie intelese in virtutea faptului ca modalitatile noastre de a vedea si de a percepe contribuie la construirea tipologiilor artistice si culturale dominante intr-un anume moment. Cum arata insa in momentul de fata conditiile de productie globalizate si ce efecte au ele asupra organizarii artei si culturii, asupra tuturor acelor forme de prezentare a artei culturilor „straine”, incluzind bienalele? Un topos al globalismului este avintul burselor mondiale; in acelasi timp, trei miliarde de oameni, adica jumatate din populatia planetei, traiesc din mai putin de 2 dolari per capita. Al doilea topos al globalismului este piata internationala fara granite, dat fiind ca pietele internationale nu se sinchisesc, dupa cite se pretinde, de culoarea pielii, ci de profituri. Toposul comertului international liber este, ca sa spunem asa, concretizarea economica (formulata ironic) a idealurilor Revolutiei Franceze: Libertate, Egalitate, Fraternitate. In toata aceasta poveste, tarile din Sud datoreaza impreuna doua bilioane – adica 2.000 de miliarde – de dolari americani statelor vestice industrializate, institutelor private de creditare si Bancii Mondiale. Un al treilea topos al globalismului, care atinge in mod direct tema noastra, a bienalelor, se refera la rolul transformat al artei si culturii intr-o piata mondiala construita fara granite.
Boom-ul artei si culturii – care poate fi perceput din noile constructii muzeale, din colectiile corporatiilor si, nu in cele din urma, din bienalele aflate in inflatie in ultimii cincisprezece ani – reprezinta o extindere a zonei de lupta dintre Nord si Sud, Est si Vest. Conflicte de dimensiune globala sint purtate si insusite tot mai mult in cimpul culturii si tot mai putin in cimpul politicii insesi. Motivul: dupa ce socialismul de stat ca ideologie dominanta a periferiei fata de centru a dat faliment la nivel international, cultura a ramas, intr-un anume sens, unica zona sociala libera in care pot fi formulate alternative politice la capitalism, fara a exista teama unor consecinte economice directe.
Logica contractului de munca neoliberal, care a pus stapinire asupra intregii vieti sociale, pornind de la sfera productiei, instrumenteaza in cele din urma si relatiile personale ale partenerilor de contract. In capitalism e vorba in cele din urma de „legile axiologice ale economiei” (Herbert Marcuse), care supun si determina viata sociala si care sint modernizate in procesul globalizarii. In epoca globalizarii se desfasoara un proces violent al autoadaptabilizarii pentru supravietuirea nuda; Europa de Est si Tricont1 s-au transformat in rezervoare uriase si inepuizabile de materii prime si forta de munca, iar China a fost reconstruita ca o gigantica piata de consum.
Bienalele: globalizarea iese la iveala
Copiii migrantilor de a doua si a treia generatie din Paris, Londra, Los Angeles sau Berlin produc o „intermediaritate” culturala, dind lumii globalizate un chip prietenesc, colorat, pasnic. Strategia duplicitara a multor artisti-migranti si artiste-migrante, anume aceea de a formula modele identitare si subiective postcoloniale in, sa-i zicem asa, birlogul lupului poate fi criticata pentru ca se potriveste absolut perfect autoreprezentarii si marketizarii specifice ideologiei globalizarii. Ca favoriti ai lumii artistice, artistii-migranti si artistele-migrante au capatat intre timp un abonament pe termen lung la bienale.
Intrebarea la ce procese participa bienalele raspindite pe intreg globul ramine, in ciuda unei descrieri mai degraba pesimiste a situatiei, deschisa. E vorba de integrare culturala sau de segregare economica legitimata la nivel cultural? E vorba de camuflarea estetica a antagonismului dintre dominatie si asuprire sau de intarirea reala a autoafirmarii culturale a celor asupriti si a celor saraci? Bienalele din Africa de Sud, din Africa, Brazilia, Asia sau Australia si cele care au loc in metropolele statelor-lider industrializate, in Berlin, Venetia, Lyon sau Yokohama, se apropie unele de celelalte pe plan organizatoric, in primul rind prin existenta unui circuit al curatorilor si comisarilor de expozitii din Vest, care se plimba de-a lungul continentelor (remorcind intreaga comunitate artistica internationala), iar in al doilea rind prin faptul ca statele industrializate bogate si multiplele lor instante de promovare preiau finantarea pavilioanelor nationale.
Vreau sa ridic intrebarea daca bienalele, care se tin mult mai strins decit muzeele de distinctia dintre contextul intern si contextul extern al artei, sint un instrument sau un organ de propaganda al artei internationale mentionate, in epoca globalizarii, daca il anima pe „celalalt”, pe „strain” sa iasa la iveala, pentru a-l dociliza printr-un gest de autoafirmare intr-o economie culturala globalizata si pentru a-l face consumabil ca marfa. A nu delega catre periferie antagonismul dintre globalismul economic al Nordului si autoafirmarea culturala a Sudului, ci din contra a-l lasa sa dospeasca, precum o contradictie sistemica in cadrul bienalelor din statele industriale – iata o exigenta care este acum mai mult ca niciodata nerezolvata. In schimb, sintem martorii directi ai unor comunicari inscenate, foarte la moda acum. Bienalele se afla in pericolul permanent de a satisface necesitatile pietei globale, producind versiuni tot mai fine ale unor „alte” lumi si culturi, ale unor lumi si culturi „straine”. Nucleul culturalo-ideologic al globalismului economic este evident in forma de organizare a bienalelor. Acolo unde bienalele pun in scena liniile istorice si contemporane de conflict ca ornamente ale dominatiei, asupririi si suprimarii, ele prelungesc si principiile de baza ale culturalismului. In fata primejdiei permanente si a ispitei globalismului economic in vesmintele unui postcolonialism al identitatilor multiple, bienalele ar putea avea o reactie de rezistenta: nu imaginarea „altor” culturi, a unor culturi „straine”, ci construirea conflictului autentic, tare – in masura in care ele evidentiaza faptul ca Prima Lume si Lumea a Treia nu sint ansambluri care se exclud reciproc, ci sint parti cintarind diferit (in mod injust), legate intre ele, ale unei economii globale.
Traducere din limba germana de Cristian Cercel
1 In sens strict, „Tricont” este o denumire comuna pentru trei continente (Asia, America de Sud, Africa). In practica, termenul se foloseste ca referinta la statele sarace ale lumii (n. trad.)