Poate nu întâmplător Bradley Cooper e considerat noul Clint Eastwood, pentru că Eastwood (care îi e și prieten) trebuia inițial să regizeze al patrulea remake după clasicul A Star Is Born, realizat de William A. Wellman în 1937, cu Janet Gaynor și Fredric March
în rolurile principale.
Nu se întâmplă des ca un actor celebru să fie o revelație ca regizor, de multe ori e vorba doar de un capriciu – vezi debutul regizoral al lui Ryan Gosling, Lost River, care era pretențios și găunos, plin de aluviunile altora. A Star Is Born e, pentru mine cel puțin, o surpriză, deoarece n-aveam până acum o simpatie deosebită nici pentru Bradley Cooper (pe care-l consideram un băiat drăguț și superficial și poate nici chiar atât de drăguț), nici pentru Lady Gaga. Dar Cooper e o dublă revelație ca regizor și actor, pe când Lady Gaga fără machiaj e umană și vie și foarte bună actriță.
Mi se pare cu atât mai interesant acest Bradley Cooper, care din poziția de sex simbol are curajul să-și expună vulnerabilitățile. Warner Bros. a riscat mult dându-i filmul pe mână. Era debutant, povestea era arhicunoscută (aproape fiecare epocă a avut remake-ul ei; filmul lui George Cukor din 1954, cu Judy Garland, e antologic), iar Lady Gaga era la primul rol în cinema. Dar Cooper s-a ținut cu dinții de visul lui și în patru ani el, care nu știa să regizeze, să cânte cu gura ori la chitară sau să compună, le-a reușit pe toate. Tenacitatea lui echilibrează, cred, o profunzime sufletească și un fond emoțional complex, lucru care se vede și din cum îl portretizează pe Jackson Maine, o vedetă a muzicii country aflată în declin din cauza alcoolului și drogurilor, care descoperă și lansează o solistă de care se și îndrăgostește.
E memorabil felul cum Bradley Cooper construiește acest bărbat frumos care e în egală măsură securizant și profund avariat. Privirile lui rămân cu tine când ieși din sală, după cum și filmul se așază foarte bine la două, trei zile după ce l-ai văzut, chiar dacă la proiecție ai avut impresia că a doua parte e mai puțin elaborată ca prima. Chimia dintre Bradley Cooper și Lady Gaga e cea care leagă filmul și e rară. Datorită lor ai impresia că vezi nu două personaje, ci doi oameni reali. Sigur, sunt și momentele muzicale la care îți simți stomacul vibrând ca pe stadion, e și vocea lui Lady Gaga care umple sala, dar dacă ți se face frig când revezi în buclă videoclipul piesei Shallow (din 27 septembrie, peste 40 de milioane de vizualizări pe YouTube) e pentru povestea de dragoste pe care o rezumă. Nici unul dintre cele patru A Star Is Born și puține din tonele de love-storyuri care s-au făcut până acum nu reușește să surprindă ce înseamnă, de fapt, să te îndrăgostești. Tocmai aici a stat dificultatea – în a face un film emoționant, complex și captivant pe un subiect atât de comun. („Mai bine să greșesc făcând lucruri grele decât să nu încerc deloc“, spunea Cooper într-un interviu.).
Folosindu-se și de propria experiență în vitrina showbizului, Bradley Cooper speculează discret împreună cu cei doi scenariști, Eric Roth și Will Fetters, acest element de Pygmalion care există în orice îndrăgostire și care exista și în filmele precedente, dar nu într-un mod atât de uman. „El a văzut în mine ceva ce nimeni altcineva n-a văzut până acum“, spune personajul lui Judy Garland în remake-ul din 1954.
Nu mai țin minte dacă replica s-a păstrat și în varianta de azi, dar ea concentrează întreg filmul și arată că e vorba de ambele sensuri de mers. Nu doar Jackson o descoperă pe Ally, ci și ea pe el. În orice îndrăgostire e vorba de o descoperire, cineva vede potențialul în altcineva și îl ajută să-l valorifice. Prin iubire, nu prin lucruri practice, de aceea spunem că iubirea ne dă aripi. Și în orice iubire care se termină trist cel care merge mai departe preia ce-i mai bun din celălalt și reușește și pentru el.
Sigur, e vorba aici și de poveștile de succes din showbiz care dintotdeauna au sedus publicul, dar cred că succesul filmului vine mai ales din faptul că spectatorii se pot identifica cu eroii datorită poveștii de dragoste și onestității cu care aceștia își expun vulnerabilitățile.
Și mai sunt și semnele astea de punctuație dificil de pus în relația pe care noi, muritorii, o avem cu un superstar cum e Lady Gaga, pe care o vedem întorcându-se la începuturile ei (deși spune în interviuri că doar în liceu era nesigură) și descoperind prin Pygmalionul Bradley Cooper (cu care înțelegem că are o relație specială) un soi de puritate și de naturalețe care ne-o fac accesibilă. Dar și asta e o problemă relativă. La discuțiile de după premiera nord-americană de la Toronto (premiera mondială a fost la Veneția), Bradley Cooper povestea că la prima întâlnire cu Lady Gaga se simțea ciudat cântând alături de ea. E ca atunci când privești de la sol două avioane de linie și ai impresia că au aceeași altitudine. De fapt, ierarhiile pot fi diferite.