Îmi place să mă uit la televizor aproape la fel de mult cât îmi place să fiu deșteaptă. În general, separ lucrurile. Nu le consider activități pe care le pot realiza concomitent. Până ce au coincis timp de 22 de minute, cât un episod din The Good Place, un serial care combină improbabil filosofia cu poantele.
E foarte greu să îți închipui ce mai poate aduce nou un serial de comedie clasic, de 22 de minute. Știi că vei auzi poante din patru în patru replici. Știi că un personaj va fi cel amețit, dar adorabil, altul va fi al dracului doar la suprafață, iar alt personaj serios și meticulos. Știi că va exista cel puțin o gafă pe episod. Știi că cineva se va îndrăgosti de altcineva. Dar la chestiuni de filosofie, sensul vieții și iad nu te aștepți. Un serial de comedie, The Good Place, reușește să integreze filosofia în pilulele narative sub formă de episoade, fără să fie arogant, fără să fie școlăresc, fără să țină morală.
Serialul iese din tipar din primul episod, pentru că începe cu personajul principal murind. Astfel se introduce premisa serialului – o persoană care se recunoaște și se autodescrie ca având un caracter oribil pare că ajunge în Rai dintr-o eroare birocratică. În anturajul ei sunt un călugăr budist care pare cufundat în meditație, o tânără celebră pentru activitățile ei caritabile și un profesor de filosofie moralist care știe exact ce este corect și ce este greșit. Grupul este completat de un fel de majordom al Raiului – o ființă artificială cu puterea de a îndeplini orice dorință – și cu șeful de sector. Lucrurile și oamenii nu sunt însă ceea ce par, Raiul arată uneori ca o combinație sadică de probleme și nu durează mult până ce personajul principal are o revelație care împinge comedia într-un al doilea sezon, pe care nu vreau să vi-l stric.
The Good Place este însă un loc foarte bun pentru a vorbi despre ce înseamnă să fii un om bun și ce înseamnă un om rău. Tânăra ajunsă pe nemeritate în Rai vrea să învețe cum să fie mai bună. Tânărul profesor de filosofie este vocea cadrului teoretic – să fii bun înseamnă să te comporți într-o manieră care să aducă maximum de beneficii unui număr maxim de oameni sau să fii bun ține mai degrabă de intenția ta? Personajele și situațiile sunt trecerea de la manualul de filosofie la realitate. Oare personajul care făcea donații doar pentru a-și vedea numele pe clădire merita să fie în Rai? Personajul care este aiurit și indiferent poate fi suspectat de generozitate atunci când face ceva bun? Primești mai multe bile albe dacă nu îți stă în fire să fii generos decât o persoană care este darnică prin natura ei? În replici, apar nonșalant nume de filosofi. „Cine a murit și l-a făcut pe Aristotel regele eticii?“ – întreabă un personaj. „Platon“, răspunde moralistul, forțându-se să nu își dea ochii peste cap.
Pentru partea filosofică, creatorii serialului au un consultant academic, dar reușesc să nu transforme episoadele în cursuri, ceea ce are un merit în sine. Cum să vorbești despre etică și moralitate, într-un mod care să nu fie în sine moralist? Cum să scapi din capcana certăreață a lui „Sandi, să asculți pe mămica“ de la finalul poveștii? Răspunsul este prin umor, prin a nu te lua prea în serios, ba chiar prin a ridiculiza seriozitatea personajului care o face.
Celălalt răspuns surprinzător? Prin a-ți arăta personajul masculin la bustul gol, ceea ce s-a întâmplat în chiar cel mai recent episod. Un abdomen perfect sculptat are meritul de a reaminti tuturor că The Good Place este totuși un produs, e televiziune. Așa că, pentru un episod, discuțiile din jurul serialului nu au mai conținut nume de filosofi, ci mai degrabă a fost menționat foarte des termenul de „pătrățele“. Cu siguranță, va exista o abordare filosofică și a lor, mai târziu.