O tânără familie de la noi – mamă, tată, băiat și fată – nu mai suportă viața din România.
Viață care, după cum bine știm și suntem cu toții de acord, e insuportabilă din cauza celor care ne conduc, a sistemului sanitar mizerabil, a sistemului de învățământ precar, a lipsei de infrastructură, a corupției generalizate și a tuturor celorlalte sisteme ineficiente și improvizate care ne transformă viața în România un iad. Prin urmare, familia noastră – care nu are nici o vină pentru ghinionul de a se fi născut într-o țară dezastru – face pe dracu-n patru, strânge bani, se mai împrumută de la prieteni și pleacă pentru totdeauna la Londra. Sunt printre primele familii de români care ajung în zona Crystal Palace, într-o locuință cam veche și foarte scumpă, dar totuși e la Londra, nu la Râmnicu Sărat. Iar parcul ăla imens din apropiere – „Doamne! Aici sunt vulpi vii și felurite animale în libertate“ –, oaza aceea de tihnă chiar e un colț de Rai.
— Îți vine a crede unde am ajuns, într-un timp așa scurt? întreabă soțul.
— Incredibil! zice soția. Cum ne distrugeam noi viața în țara aia de doi lei!
Soțul își găsise o slujbă la Londra încă din România, printr-un interviu pe Skype, ca urmare a pregătirii lui. În nici o săptămână, își găsește și soția de lucru.
— Vezi?! zice ea. Cât de simplu e totul aici! Fără pile, fără relații, doar pe merit.
Și la școala copiilor totul e minunat, fără relații, fără pile. Și la vizitele la medic e minunat. Peste tot e minunat, departe de România și sistemele ei stricate.
După o vreme, familia noastră începe să remarce și mici scăpări în sistemul englezesc. Nu mari, ca în România, dar, totuși, se vede că nu-i chiar „Raiul ăla perfect-perfect“. De exemplu, și soțul, și soția observă că „englejii“ de la serviciu sunt cam distanți, „n-ai cu cine vorbi!“, se țin cu nasul pe sus, pe care-l cam strâmbă la ei doar pentru că sunt români. Apoi că „englejii“ sunt mai bine plătiți decât ei („care muncesc mai mult“), că sunt niște „prostălăi“ mai mari decât noi, românii! Apoi că șefii „engleji“ sunt niște „împuțiți“ cu care nu te poți înțelege la o zi liberă sau să pleci și tu o dată cu o oră mai devreme. Apoi familia noastră remarcă faptul că nici profesorii de la școala de acolo nu-s chiar așa buni, ba chiar că unii sunt niște „arăboi“ care-și bat joc de copiii lor și nu-i apreciază după cum merită. Apoi că polițaii din Londra sunt „tot niște milițieni jegoși“, îți dau amendă doar pentru că „ai parcat și tu, ca omul, pentru câteva secunde într-un loc nepermis, unde aveai puțină treabă. Dar unde să parchezi, dacă nu e parcare unde am eu treabă?!“.
Lucrurile iau o turnură și mai nefericită când, aproape în același timp, și la serviciul soțului, și la serviciul soției, sunt angajați alți câțiva români.
— Păi, ascultă la mine, aia sigur s-a culcat cu cineva din conducere, că, la ce pregătire are, nu văd cum au angajat-o! Au angajat-o pe o funcție mai mare și pe un salariu mai bun din prima! se plânge soția de colega ei româncă.
— Ei, că parcă nu știm noi?! Ce crezi, că românul ăla pe care l-au angajat la mine știe ceva? Are el habar de meserie ca mine? N-are. Dar l-au luat, pentru că e criză de angajați, iar ăla profită de pe urma muncii mele! se plânge și soțul.
Nu trece mult și în aceeași casă, la etajul de deasupra, se mută o altă familie de români. Ăia tot freacă scaunele pe dușumea, dau cu bormașina, nu te poți odihni o secundă din cauza lor.
— Să vezi că ăștia o să ne și inunde într-o zi! profețește soțul.
— Și se trezesc ei că ne fac scandal că dăm noi Tudor Gheorghe puțin mai tare, când avem rude în vizită! Incredibil ce nesimțiți!
De la o lună la alta, familia noastră realizează că apar din ce în ce în ce mai mulți români în zonă. Se deschide un restaurant „cu specific românesc“ din care răsună muzică populară la maximum. Pe strada lor trec din ce în ce mai multe mașini din care răsună manele. Și nimic nu-i întristează mai mult pe protagoniștii noștri decât atunci când văd că românii nou-veniți încep să pună încet-încet stăpânire pe parcul din Crystal, pe colțul lor de rai. Beau, cântă, vorbesc tare. Nu te mai poți întoarce de ei!
— Incredibil la ce s-a ajuns! spune soția venind într-o seară furioasă din parc, cu copiii de mână. Dragă, după ce că m-am certat cu o vacă din România care nu mai pleca cu odraslele ei din toboganul copiilor noștri, închipuie-ți că am văzut niște români care bolovăneau o vulpe din parcul nostru!
Drept urmare, după mai multe asemenea pățanii, tânăra familie de români face un consiliu de analiză a situației:
— Ne-au invadat toți nenorociții!
— Eu zic să luăm o hartă, să căutăm pe Internet, să găsim și să ne mutăm într-un loc pentru oameni curați ca noi, fără români, că nu se mai poate trăi la Londra!