Vorbind despre love-storyul lui Florin Șerban, Dragoste 1. Câine, prima parte a unei trilogii despre dragoste, aș spune de la bun început că îmi place când un bărbat (cineast sau nu) își asumă această latură feminină, caldă, fără să-i fie teamă că ar putea părea uncool.
Apoi, îmi place și ce a spus în interviul dat SdC, că se consideră într-un proces de creștere. Ambele lucruri sunt vizibile în Dragoste 1. Câine, o poveste simplificată în care personajele sunt aproape reduse la simboluri sau calități, dar care refuză sentimentalismul și stilistica abundentă. Filmul nici nu-i musai să fie citit literal, ca un love-story (fie și esențializat) dintre un pădurar și o fată de la oraș, găsită abuzată în pădure. L-am citit mai degrabă ca pe o reunire a contrariilor, un proces de individuație (de creștere, iată!) unde femininul și masculinul sunt puși împreună pentru a învăța să se armonizeze. Nu întâmplător cele două personaje sunt atât de reprezentative pentru categoria lor – iar interpreții aleși în consecință. Simion (Valeriu Andriuță) e robust, securizant, întreprinzător, dar și iute la mânie, pe când Irina (Cosmina Stratan) e foarte feminină, pasivă, conținătoare. Filmul curge bine, Șerban ne fixează de la început pulsul mic și îl ține așa până la final, antrenându-ne în existența atemporală a acestui cuplu neobișnuit. Oricât ar fi de esențializată, povestea nu se susține până la capăt (cred că Șerban ar trebui să scrie împreună cu cineva) și de multe ori am regretat că filmul are dialog. Sunt multe scene în care totul e perfect până se vorbește. Fie și redus, dialogul diminuează atmosfera.
Dacii liberi mi se pare mai puțin ambițios artistic, spre deosebire de Doar o răsuflare, premiatul documentar anterior al Monicăi Lăzurean Gorgan, și mai mult făcut pentru consumul intern, ca să zic așa, pentru umorile românești. El aduce în prim-plan mai multe fațete ale mitologiei contemporane despre daci, prezentând în manieră clasică și obiectivă mai mulți dacopați pe care îi confruntă (fără a-i confrunta propriu-zis) cu părerile unor istorici. Subiectul e mai mult decât ofertant, dar Monica Lăzurean Gorgan și Andrei Gorgan se abțin de la a pune etichete (chiar și când unul dintre personaje e un așa-zis antropolog care vorbește cu un cap de lup împăiat la subsuoară), deși poți citi printre rânduri o neliniște față de cât de departe a ajuns fenomenul dacopatiei.
Firește, e amuzant să afli că, atunci când au venit romanii, dacii scriseseră deja cărți, dar că ele fie au fost distruse, fie ascunse la Vatican, sau că aurul din lume e aur dacic sau să-l vezi pe Gheorghe Funar aberând despre faptul că Deutschland înseamnă literal Țara Dacilor. E amuzant până la un punct pentru că nu știi cât de mari sunt dimensiunile acestei fantezii care, așa cum spun autorii în interviul acordat SDC, odată altoite pe o ideologie naționalistă, e jale.
Dragoste 1. Câine – de Florin Șerban, cu: Valeriu Andriuță, Cosmina Stratan, câinele Baby
Dacii liberi – de Monica Lăzurean Gorgan și Andrei Gorgan